Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Moldoveni din diasporă condamnă…

VIDEO Moldoveni din diasporă condamnă declarațiile lui Igor Dodon: „Am plâns amar căci am ajuns să fiu acuzată că sunt în străinătate”, „Ne vedem pe 15 noiembrie, iar, aduși organizat de voința de a scăpa de porumbel”

Mii de cetățeni moldoveni aflați peste hotarele țării au ieșit masiv duminică, 1 noiembrie 2020, la urnele de votare din străinătate și au stat ore întregi la coadă pentru a-și exercita dreptul la vot. Moldovenii din diasporă, stabilind, astfel, un nou record istoric privind prezența la votare.

După afișarea rezultatelor preliminare finale care au arătat că cei mai mulți dintre cetățenii moldoveni aflați peste hotarele țării și-au dat votul pentru candidata PAS, Maia Sandu, candidatul independent Igor Dodon, susținut public de Partidul Socialiștilor din R. Moldova, care a obținut un rezultat modest în diasporă, a venit cu un șir de declarații dure în adresa cetățenilor moldoveni aflați peste hotare.

Deputați de la Chișinău, candidați din turul I al scrutinului prezidențial, politicieni, experți și cetățeni moldoveni care muncesc peste hotarele țării se arată indignați și condamnă declarațiile și atitudinea exprimată de Igor Dodon față de cetățenii R. Moldova din diasporă.

Pe mai multe grupuri de socializare ale diasporei, mii de cetățeni moldoveni, care au ieșit la urnele de vot deschise în străinătate, au pornit o adevărată revoltă după declarațiile lui Dodon. Mai multe comunități ale cetățenilor moldoveni care muncesc peste hotare califică declarațiile actualului președinte în exercițiu drept „ofensatare” și „le condamnă cu fermitate”, venind și cu câte o declarație în acest sens.

Igor Dodon, de la declarații la acuzații în adresa diasporei

La alegerile prezidențiale de duminică 149 178 de alegători, aflați în străinătate, și-au exercitat dreptul de vot la secțiile de votare deschise peste hotarele țării.

Pentru candidata PAS, Maia Sandu, au votat cei mai mulți cetățeni moldoveni aflați peste hotare, în număr de 104.605 (70,12%). Contracandidatul ei, Igor Dodon, care s-a clasat pe locul II, în urma rezultatelor preliminare generale, cu care se va duela în turul II, a obținut de aproape 20 de ori mai puține voturi în disporă, adică 5 439 (3,65%).

Votul în diasporă: rezultatele preliminare finale

  1. Maia Sandu, PAS: 104 605 voturi (70,12%)
  2. Renato Usatîi, Paridul Nostru: 25 737 voturi(17,25%)
  3. Igor Dodon, independent: 5 439 voturi (3,65%)

„Diaspora reprezintă un electorat paralel cu cel din R. Moldova”. Este teoria în jurul căreia și-a construit Igor Dodon discursul de comentare a scorului obținut în urma rezultatelor alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie.

2 noiembrie 2020:

La 2 noiembrie, în prima zi după scrutinul prezidențial de duminică, după difuzarea rezultatelor care arată că Igor Dodon a pierdut alegerile, în primul tur, clasându-se pe locul doi, candidatul pro-rus face primele declarații în fața presei de la Chișinău. În discurs, Dodon critică dur votul cetățenilor din diasporă, susținând că „preferințele diasporei se află în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește acasă, în Moldova”.

Am remarcat aseară că diaspora a fost foarte activă la aceste alegeri și putem spune că diaspora reprezintă un electorat paralel cu cel al Republicii Moldova. Acest electorat are propria viziune și propria preferință politică și în mare parte aceste preferințe ale diasporei se află în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește acasă, în Moldova. Așa arată votul de ieri, dar aceasta este realitatea democrației.

Vreau să remarc că alegerile de ieri au demonstrat o tendință clară în politicul din Republica Moldova, alegătorii de centru-stânga reprezintă 55-60% din totalul de alegători în pofida faptului că am avut așa prezență în diasporă, care a votat pe dreapta”, declara Dodon la 2 noiembrie.

Igor Dodon vine cu declarații noi în adresa diasporei și în ziua următoare.

3 noiembrie 2020:

Da, cei din diasporă tot sunt ai noștri, dar ei locuiesc acolo. Da, noi le-am dat dreptul de vot și e corect, e bine. Lasă să voteze. Dar care vot trebuie să fie decisiv? Sau să ne dăm soarta celor care de zeci de ani nu au fost în R. Moldova și poate nici nu vor să vină? Nu schimbați porumbelul din mână, pe coțofana de pe gard.”, declara Dodon la 3 noiembrie.

Pe parcursul zilei de 3 noiembrie, de la declarații, candidatul Igor Dodon a trecut la acuzații. După ce a declarat că „diaspora este un electorat paralel cu electoratul din R. Moldova”, Dodon a acuzat că alegătorii din străinătate, care s-au prezentat într-un număr record la secțiile de votare deschise peste hotarele țării, ar fi fost transportați organizat la urne.

„Da dacă noi o să arătăm video și foto cum se aduc cu autobuzele la vot în Germania, Italia și așa mai departe, organizat, care o să fie poziția lor? Nouă pur și simplu nu ne este convenabil acum să le arătam după primul tur, dar dacă o să le arătăm? Și o să le arătăm, cum masiv aduc oamenii la vot, în țările membre UE. În regiunea transnistreană nu au fost aduși cu autbuzele, masiv, a venit fiecare cu mașina sa. Oare de la 100 de kilometri, 150 de km, diaspora a venit așa pur și simplu pe pandemie să voteze nu știu unde, la secția de votare. Eu – bucuros că au venit dar serios, haideți să vedem unde sunt duble standarte”, a declarat Dodon la 3 noiembrie.

4 noiembrie 2020:

După declarațiile și acuzațiile făcute în adresa diasporei, Igor Dodon, menționează că moldovenii care se află peste hotare „s-au supărat pe el pentru că în luna martie-aprilie i-a impus să cumpere poliția de asigurare obligatorie” și crede că nu are prentru ce să-și ceară scuze, iar declarațiile sale despre un electorat paralel în diasporă nu au fost înțelese corect.

Pentru ce să-mi cer scuze? Eu cred că noi ne-am expus poziția și cineva interpretează diferit, cineva încearcă să folosească asta pentru turul II, dar asta e problema lor. Oamenii acolo au votat într-un fel, aici au votat altfel, sunt păreri diferite. Ei tot sunt cetățenii noștri. Eu cred că cetățenii noștri trebuie să se întoarcă acasă, iar pentru asta trebuie să facem ceva în plus pentru ei. Pentru diasporă, noi vrem să lansăm câteva proiecte în plus. De exemlu ca în Portugalia. Portugalia când a văzut că nu îi ajunge forțe de muncă, le-a promis cetățenilor care revin în țară câte 5 – 6 mii de euro. (…) Ei nu au plecat din Moldova când Dodon era președinte sau când Dodon era la putere. Ei au plecat din anii 90 pentru că aici, diferite puteri, au distrus totul. Eu îi stimez pe cetățenii R. Moldova indiferent unde ei se află, în Spania, în Moscova sau în Italia”, declară Dodon la 4 noiembrie.

Revolta cetățenilor moldoveni din diasporă, după acuzațiile aduse de Dodon: „ Ne vedem pe 15 noiembrie, iar, aduși, organizat, de voința de a scăpa de porumbel”

După declarațiile și acuzațiile făcute de Igor Dodon în adresa cetățenilor R. Moldova aflați peste hotare, pe mai multe grupuri de socializare, mii de cetățeni moldoveni, care au ieșit masiv la urnele de vot deschise în străinătate, au pornit o adevărată revoltă.

În grupul „Adoptă un vot” moldoveni de peste hotare au postat sute de mesaje în care susțin „că sunt indignați” și condamnă declarațiile lui Dodon.

Mesajele ale moldovenilor din străinătate:

Moldoveni în Italia, la coadă pentru a putea vota

Am plâns… Am plâns amar căci am ajuns să fiu acuzată că sunt în străinătate, că fac parte din diaspora! Am ajuns să fiu acuzată că am părăsit țara pentru a-mi câștiga cu sudoare și cu umilință o bucată de pâine. Am ajuns să fiu învinovățită că am ajuns emigrantă. Am ajuns să fiu batjocorită că am vrut un viitor pentru copiii mei. Din vina cui am ajuns eu aici? Din vina cui am lăsat eu copiii, casa și țara? Din vina mea? Am fugit de la ce bine a fost în țară sau din motivul lor, a conducătorilor țării, că nu era de lucru, că am pierdut banii din bancă, că am rămas săracă într-o singură noapte când dimineața ne-au spus că e inflație și n-au de unde să ne întoarcă banii. Am fost acuzată de tot chinul și lacrimile pe care le-am vărsat aici, în străini. Am fost acuzată că din propria inițiativă eu nu m-am bucurat de copii, de nepoți și nu mi-am îngrijit mama. Rușine! Rușine! Oare noi, diaspora, nu vrem acasă? În loc să ne chemați acasă, să faceți acolo condiții cu toți banii pe care noi îi trimitem, să creați posturi de lucru, să deschideți fabricile închise și ruinate, să ridicați economia – voi ne ignorați!… Diaspora este un grup de cetățeni, ca și voi, care a părăsit țara din cauza crizei economice, nu din plăcere”, spune Silvia Cipovenco, moldoveancă stabilită în Italia.

Moldoveni în Italia, la urnele de vot

„Vasăzică ne-ați dat dreptul la vot, nouă, celor născuți în Moldova și fugăriți de nevoie peste hotare. Vasăzică cei din regiunea transnistreană au mai mult drept la vot decât noi – cei plecați în străinătate, că îi rugați cu bani să aleagă viitorul nostru. Nerușinare! Da, am plecat de nevoie. Da, avem copii născuți peste hotare, dar mereu avem gânduri de a ne întoarce pentru totdeauna acasă împreună cu copiii noștri cărora le insuflăm dragostea de țară, pe care ei nu o cunosc, dar care le este dragă, pentru că de acolo vin părinții și bunicii. Rușine!”, a scris pe Facebook Olga Cancea, o altă moldoveancă stabilită în Italia.

Moldoveni în Marea Britanie, la secțiile de votare

„Din cauza dumitale și a altor persoane care sunt la fel, noi suntem unde suntem. Este marele „merit” al dumneavoastră. Măcar nu vi-i rușine, cu așa salarii mizere să dea Domnul să trăiți și dumneavoastră măcar o lună, dar nu e să fie, pentru că aveți salarii foarte bune în comparație cu noi.

Germania, 1 noiembrie 2020

Vă permiteți un trai de lux pe când noi nu putem decât să supraviețuim. Nu sunteți demn de a fi președinte. Oamenii nu vă pot iubi cu sila și cu minciuni”, a scris pe Facebook Ecaterina Tihon, o moldoveancă stabilită în Marea Britanie.

DODON JIGNEȘTE DIN NOU DIASPORA”.

„Dodon vine cu un astfel de mesaj pentru diaspora. Cred că ar trebui sa primească un răspuns corespunzător pe 15 noiembrie din partea diasporei ca participare”.

Moldoveni în Germania, la urnele de vot

Rambursare cheltuieli. Cine au fost aduși organizat la secțiile de votare, vă rugăm să păstrați bonurile fiscale pe mâncare, ceai, benzină și altele și să vă adresați (pagina de facebook a lui Igor Dodon) ca să vă primiți banii.
Ne vedem pe 15 noiembrie iar aduși organizați de voința de a scăpa de porumbel. Păstrați bonurile fiscale
”.

„Din Italia în R. Moldova, jos Dodon și sus Moldova”.

Reacția comunităților cetățenilor R. Moldova din mai multe țări: „Igor Dodon a jignit diaspora

Comunități ale cetățenilor R. Moldova aflați în mai multe țări, printre care Israel, Marea Britanie sau Germania, „critică dur” declarațiile făcute de Igor Dodon.

Pentru Ziarul de Gardă, reprezentanții comunităților menționează că prin declarațiile făcute „Igor Dodon a jignit foarte mult diaspora” și au venit și cu câte un mesaj în acest sens.

Declarația membrilor comunității cetățenilor R. Moldova din Israel:

„Comunitatea din Israel critica dur declarații lui Igor Dodon în adresa diasporei… Igor Dodon de data asta a jignit foarte mult, ba chiar foarte mult, diaspora. Asta deja nu se iartă…. El nu ar trebui sa uite că noi, Diaspora, suntem acei copii, acei părinții, care au plecat tot din cauza lui și a celor care a fost până acum la conducerea țării și că odată și odată vor reveni în țară și care își vor lua țara înapoi”, se menționează în declarație.

Am un îndemn pentru toți cetățenii plecați peste hotare și cei de acasă: pe 15 noiembrie să ieșim cu toții la vot, fiindcă dacă nu vom ieși vom avea încă 4 ani de umilință…din partea Nepresedintelui Dodon”, semnat, Ianachi Valeriu, membru al comunității cetățenilor R. Moldova din Israel.

Domnule președinte, nu datorită dumneavoastră fiecare din noi a devenit membru a diasporei? Oare nu datorită dumneavoastră ne-am lăsat familiile și copii și am plecat? Dar cum aveți îndrăzneala că sa ne învinovățiți poporul că am votat așa cum am considerat noi. V-am dat șansa patru ani să ne fiți președinte al tuturor, dar dumneavoastră ne-ați gonit din țară prin acțiunile mizerabile ale dumneavoastră. Ne-ați adus în pragul disperării, am fost obligați de situație să plecăm. Ați dus țara la pierzanie, ajunge. Luați-vă valiza și dați șansa să schimbăm împreună viitorul acestei țări. În numele unui popor va cer asta”, semnat Ana Salari, membră a comunității cetățenilor moldoveni din Israel.

Declarația comunității cetățenilor R. Moldova din Marea Britanie:

Declarații eronate, nu cunosc cine îi scrie textele sau ce canale de televiziune urmărește, dar din păcate este prost informat – și cam așa a fost toți acești 4 ani. Pe noi nu ne surprind aceste declarații, nici nu știu dacă merită atenția noastră. De fapt rezultatul primului tur de scrutin a arătat că are o atenție de la diaspora de 3%. El probabil nu-si poate imagina că lumea se poate duce la votare din spirit civic, din proprie inițiativă, din dorul de casă și pentru cei dragi rămași acolo. Moldova are tineri minunați plecați peste hotare, care se implică ori de câte ori este nevoie fără a cere ceva în schimb, din păcate președintele în exercițiu nu are de unde să știe asta, pentru că la el totul s-a rezolvat prin scheme, pentru că lui nu i-a păsat de acești tineri când stăteau pe bagaje să plece afară.

Iurie Cojocaru

Dodon chiar trăiește într-o lume paralelă în care nu cunoaște voința poporului și necesitățile lui reale. Faptul că a rămas mirat de scorul mic obținut la scrutinul de duminică și reacționând haotic, speriat și cu discurs amenințător, confirmă acest fapt. El a mai spus că noi nu venim acasă de „zeci de ani” – fals, noi an de an venim acasă, trimitem bani la cei dragi, noi susținem agricultura, investim în imobiliare. Doar un președinte paralel nu vede toate astea. El a mai spus că ridică economia țării, face drumuri – fals. Un mincinos. Are guvernul de partea lui, are majoritate parlamentară și nu face nimic, atunci îl întreb eu cum va face după alegeri? Nouă ne este rușine cu așa președinte și trebuie să plece. Din punctul meu de vedere, 4 ani a fost prea mult pentru Moldova cu un șef de stat ca Igor Dodon. Pe 15 noiembrie diaspora va vota masiv și va stabili un nou record. Un record care se datorează oarecum tot acelora care ne-au condus în ultimii 30 de ani, au ținut acest stat izolat și captiv, ne-au motivat să ne luăm lumea în cap și să plecăm. Votul nostru din diaspora este o întoarcere acasă”, semnat Iurie Cojocaru, reprezentantul comunității cetățenilor moldoveni care muncesc în Anglia.

Declarația comunității cetățenilor R. Moldova din Germania:

În contextul atacurilor în șir de către Nepresedintele Dodon aruncate către diasporă în urma primului scrutin, îmi permit sa vin cu o reacția dintr-o lume paralelă și anume din Germania. Tovarășe Dodon, acum 4 ani pe când Plahotniuc te făcea nepresedintele tuturor, eu îmi luam bilet cu doar o singură direcție în lumea mare. Multe alte zeci mii de familii făceau același lucru și o fac în continuare, crede-mă, nu o fac de viața bună sau de dragul călătoriilor. Să știi ca de aici, de la mii de km distanță nu am renunțat nici pentru o secundă la idee ca sunt moldoveancă, fiindcă noi aici, chiar dacă suntem departe de casă am învățat și mai mult să ne iubim țara, tradițiile și valorile. De aici am luptat cu fenomenul Plahotniuc și ulterior cu fenomenul „culioc”, tot aici am descoperit moldoveni atât de frumoși care își plâng dorul de neam și casa.

Elena Rotari

Cum spuneam, de 4 ani Germania e casa mea, ne-au adoptat ca pe niște copiii orfani, iar aici Dodoane, am descoperit o altă lume, o lume paralelă. Aici, nu mai merg la medic doar dacă portmoneul îmi este plin, aici justiția e justiție și deopotriva pentru toți, aici copiii merg la școala fără plicuri pe sub masă și lista ar continua la nesfârșit. Da, Tovarășe Dodon, trăim in disonanță cu lumea ta, cu nevalorile și „culioacele” tale, fiindcă noi știm cine suntem, ce ne dorim și de unde venim. Noi nu ne vindem valorile și neamul, noi ne dorim o țara prosperă cu totii întorși acasă. Știm că se poate – dar cu siguranța nu cu un Președinte ca tine. La 15.11.2020 voi merge cu familia mea mică, însă cu multă altă lume bună la vânătoare de hulubi, întrucât această palmă de pământ a obosit de călăi ca tine.

E vremea ta, Moldova mea frumoasă. Acum este momentul să răzbuni tot răul ce ți-a fost adus în casă. E vremea oamenilor buni!”, semnat Elena Rotari, reprezentanta comunității cetățenilor moldoveni care muncesc în Germania.

Declarația comunității cetățenilor R. Moldova din Italia:

După primul tur al alegerilor din Republica Moldova , declarația publică a președintelui în acțiune, a stârnit o serie de reacții în rândul electoratului din diasporă. După opinia noastră, a cetățenilor moldoveni plecați peste hotare , în Republica Moldova, funcționează o lege electorală care, dacă nu e ilegală, e cert imorală și politic antinațională și inadmisibilă; de vreme ce compromite potențial irevocabil democrația basarabeană.

Ion Plop

Ne întrebăm: degeaba vor opta cetățenii informați ai țării, concentrați în bună parte în capitală și în alte câteva raioane, pentru o anumită candidatură prezidențială care să aducă schimbări majore a țării noastre? Se vor trezi nu doar că dezinformarea și-a executat misiunea eficient în alte multe raioane, ci și că s-au numărat și adăugat la zestrea de sufragii a canditatului antieuropean și antidemocratic o uriașă de voturi necontrolate din secțiile de votare rusești sau transnistrene. Un electorat moldovenesc realmente informat și capabil să ia decizii în deplină cunoștință de cauză, este fără dubii și electoratul din diasporă. Potrivit lui Dodon, cetățenii din diasporă au propria viziune și propriile preferințe care, se deosebesc și se află în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește acasă, în Moldova. Diaspora a demonstrat un activism politic istoric, stimulat de imaginea integră a Maiei Sandu și apelurile pro-ruse ale lui Igor Dodon”, semnat Ion Plop, reprezentantul comunității cetățenilor moldoveni care muncesc în Italia.

Candidați din turul I și politicieni de la Chișinău condamnă declarațiile lui Dodon în adresa diasporei

Mai mulți candidați din turul întâi al alegerilor prezidențiale desfășurat duminică, 1 noiembrie, au condamnat declarațiile făcute de către Igor Dodon în adresa cetățenilor moldoveni care muncesc peste hotare și care au votat la secțiile deschise în străinătate.

Candidatul Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, care a obținut cele mai multe voturi din disaporă, după candidata PAS, Maia Sandu a calificat declarațiile lui Igor Dodon drept „ofensatoare și penibile”.

Cel mai penibil lucru este că Dodon astăzi și-a permis să tragă o ofensă diasporei. Cum poți să-ți permiți când tu ai mințit în 2016 când spunea-i că vei fi președintele tuturor, iar astăzi tu ieși și declari că cei din diasporă votează nu așa ca cei din R. Moldova. Spuneți-mi vă rog, oare merită astăzi cei din disporă, care trimit peste un miliard de euro pe an în R. Moldova din UE și cei care muncesc în Federația Rusă, o așa atitudine? I-ați lăsat pe oameni să meargă cu copii în spate, cu genți, să treacă pe jos frontiera, aici achitau polițe și acum dacă nu l-au votat, Dodon, iar, din diasporă miroase. Eu consider astăzi că Dodon a făcut o greșeală fatală. Fiecare om din diasporă la vamă trebuie întâlnit, pupat, ocrotit și să-i mulțumești că trimite un ban și își întreține familia, vorbește și își sărută copiii prin skype, iar astăzi el vrea să câștige alegerile prezidențiale. A primit o primă lovitură, „kuliokul” a fost lovit, a fost boțit, dar este nevoie de a munci foarte mult”, a declarat Usatîi.

Și candidatul Mișcării politice „UNIREA”, Dorin Chirtoacă, a condamnat declarațiile făcute de către candidatul Igor Dodon în legătură cu votul cetățenilor R. Moldova aflați în străinătate.

„Diaspora și cetățenii de acasă, din R. Moldova, formează un tot întreg. De ani de zile își duc dorul unii de alții. Diaspora este cea care întreține R. Moldova, cu remitențe de 1 miliard de Euro / an. Cei care atacă Diaspora trebuie desființați, striviți prin vot! (…) Dodon nu este în stare de nimic, nu știe nici să piardă”, a comentat Chirtoacă pe Facebook.

Candidata PAS, Maia Sandu, care se va duela cu Igor Dodon în turul doi, susține că declarațiile contracandidatului să în adresa diasporei moldovene sunt „un semn de disperare și de frustare din parte lui Igor Dodon”.

„Este un semn de disperare, de frustare maximă pentru că Igor Dodon a făcut întotdeauna aceste lucruri, a divizat societatea pentru ca să-și atingă scopurile. A divizat sociatatea pe foarte multe criterii și asta face în continuare. Aici cred că a dat-o cu totul în bară pentru că, cum poți să folesești această divizare între familii, între oamenii dragi. Să le spui părinților, de aici, de acasă, că copiii lor, că nepoții lor, care sunt plecați și de care lor le este foarte dor sunt oameni din altă lume, care nu merită să decidă soarta țării. E semn de frustrare. E semn de disperare. Omul înțelege că îi fuge pământul de sub picioare și iată încearcă cu asemenea atacuri urâte să polarizeze societatea crezând că așa poate să-și mobilizeze electoratul lui”, declară Maia Sandu.

Într-o postare făcută pe Facebook, deputata Platformei DA, Stela Macari, califică declarațiile lui Igor Dodon drept „scandaloase”.

Vreau să-i spun acestui kuliokar să nu se atingă de surorile și fratele meu! Ei sunt DIASPORA mea dragă, iar eu împreună cu ei, peste două săptămâni, îl voi face praf! El a fost parte a guvernărilor care i-au fugărit din țară (…). Pentru aceasta va trebui să răspundă. Iar eu voi face tot ce-mi stă în puteri ca în viitor copiii mei, alături de toți ceilalți copii ai țării, să rămână acasă”, a scris parlamentara.

Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, într-un mesaj publicat pe Facebook, scrie că prin declarațiile făcute, Igor Dodon „a atins un punct prea vulnerabil, iar pe 15 noiembrie diaspora va arată mult mai bine lumea ei paralelă”.

Diaspora – „electorat paralel” în viziunea unui președinte. Adică care nu are nicio intersecție/treabă cu Republica Moldova. Numai să trimită bani acasă, atât. Da, păsările totdeauna mor pe limba lor…

Dar v-ați gândit vreodată tovarășe președinte că mulți din ei își doresc și visează revenirea acasă? Nu. Fiindcă ei pentru dvs trăiesc într-o lume paralelă. (…) Cred că ați atins un punct prea vulnerabil. Pe 15 diaspora vă va arată mult mai bine lumea lor paralelă”, a scris Ala Nemerenco.

Expert politic: „Diaspora susține țara pe linia de plutire”

În 2018 și 2019, transferurile de bani din străinătate au reprezentat anual circa 16% din Produs Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova. Pe parcursul anului 2019, cetățenii moldoveni aflați peste hotare au trimis acasă, în R. Moldova 1 910 000 000 de dolari. Acești bani au fost trimiși doar pe căi oficiale, adică transferuri bănești, sumele transmise prin curieri sau aduse personal acasă nefiind incluse în această sumă.

R. Moldova intră în top 10 țări ale lumii care sunt dependente de transferurile din străinătate și este lider în Europa.

Solicitat de ZdG, Igor Boțan, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, susține că cetățenii R. Moldova aflați peste hotarele țării „susțin țara pe linia de plutire, prin remitențe și așa mai departe și nu le poți reproșa că sunt un electorat paralel”.

Expertul mai menționează că „din spusele șefului statului, Igor Dodon, iese că diaspora votează pentru că el o tratează cu bunavoință, ceea ce este ceva ce nu se lipește foarte bine într-o campanie electorala”.

„Este dreptul Constituțional al cetățenilor R. Moldova să participe la alegeri. Este o mare problemă că R. Moldova nu poate oferi dreptul de a vota electronic sau prin poștă și nu ar exista necesitatea ca politicienii din R. Moldova să manifeste bunăvoință. Din spusele șefului statului iese că diaspora votează pentru că el îi tratează cu bunavoință, ceea ce este ceva ce nu se lipește foarte bine într-o campanie electorală.

Acești concetățeni ai noștri susțin țara pe linia de plutire, prin remitențe și așa mai departe. Deci, nu le poți reproșa că sunt un electorat paralel. Și la urma urmei există o problemă cu votul din Federația Rusă. Chiar dacă Dodon se angajase din 2014 să rezolve problema, vedem că nu el e preferat în Federația Rusă. Probabil trebuie să tragem concluzia că promisiunile pe care le-a facut nu au fost suficiente”, a declarat expertul.

Maia Sandu și Igor Dodon – în turul II

Candidata PAS, Maia Sandu și candidatul independent, susținut public de către Partidul Socialiștilor din R. Moldova, Igor Dodon, se vor întâlni în turul II al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 15 noiembrie curent.

În urma primului tur de scrutin care s-a desfășurat duminică, 1 noiembrie, Maia Sandu a acumulat 36,16% din voturi, iar Igor Dodon – 32,61%.

La secțiile de votare deschise peste hotare s-au prezentat la urne 149 840 de alegători.

Ce mai activă participare s-a înregistrat în :

  • ·         Republica Italiană – 46 442
  • ·         Marea Britanie -16 847;
  • ·         Republica Franceză – 15 616;
  • ·         Germania – 12 924
  • ·         România – 12 912
  • ·         Irlanda – 7 046
  • ·         SUA- 5 755
  • ·         Federația Rusă – 5603;
  • ·         Spania – 4300

În topul secțiilor unde s-au prezentat la vot cei mai mulți alegători se regăsesc 2 secții de votare din Londra, Marea Britanie – 4 262 și, respectiv, 3 471 de alegători, secția de votare din Montreuil, Republica Franceză – 3 471 de alegători și secția din Frankfurt pe Main, Germania – 3 315 de alegători.