(video) Ilan Șor către Maia Sandu: Ceea ce Dvs. numiți cumpărare de voturi, eu numesc investiții în viitorul țării

Renașterea țării este obligația directă a fiecărui politician, iar asta nu reprezintă tentative de corupere a alegătorilor. Așa a reacționat Ilan Șor, liderul Partidului Șor la declarațiile Maiei Sandu, care crede că susținerea masivă a Partidului Șor în raionul Orhei s-ar datora coruperii cetățenilor.

Foto: UNIMEDIA

Într-o adresare video, Ilan Șor a amintit că președinta PAS a fost de mai multe ori în Orhei, unde a avut întâlniri cu alegătorii.

„Oare nu v-a fost plăcut să vă deplasați pe drumuri calitative și iluminate? Oare oamenii nu v-au spus că sunt mulțumiți de felul în care se dezvoltă raionul și orașul? Oare ei nu și-au exprimat recunoștința pentru posibilitatea de a cumpăra medicamente și produse la prețuri mai mici? Că în Orhei lucrurile merg bine, iar satele au început să renască?”, a întrebat Ilan Șor, adresându-se Maiei Sandu.

El și-a reconfirmat intențiile de a continua proiectele infrastructurale și să facă din Orhei cel mai amenajat și prosper raion din țară.

„Dacă Dvs. credeți că asta e cumpărare de voturi, eu numesc asta investiții în viitorul țării. Anume de asta trebuie să fie preocupat fiecare politician. Dacă această muncă – de a construi și renaște țara – Dvs. o considerați cumpărare de voturi, atunci nu mai aveți ce căuta în politica moldovenească”, a conchis Ilan Șor.

El a calificat drept mincinoase declarațiile Maiei Sandu, potrivit cărora candidata din partea Partidului Șor, Violeta Ivanov, l-ar fi susținut în primul tur pe Igor Dodon.

„Nici Violeta Ivanov, nici Partidul Șor nu și-au anunțat susținerea vreunui candidat”, a remarcat liderul formațiunii.


Pub