Două dosare penale în care e vizată întreprinderea de fier uzat de lângă Hîncești, unde a fost tamponat un bărbat, dus acasă și lăsat să moară

Pe cazul întreprinderii de fier uzat de lângă Hîncești au fost deschise două dosare penale, unul dintre acestea vizează accidentul de pe 5 octombrie, unde un bărbat a decedat, după ce a fost strivit cu mașina de unul dintre angajații întreprinderii, apoi transportat acasă. Declarațiile au fost făcute de ministrul MAI, Pavel Voicu, în cadrul ședinței de Guvern.

Foto: publika.md

Potrivit ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, întreprinderea de fier uzat a obținut ilegal licența în anul 2019. Mai mult de atât, aceasta se află pe teren agricol, ceea ce este o încălcare.

„Spre regret, ei au obținut licența contrar legislației în vigoare, ei nu au autorizație de mediu și au primit licența încă în anul 2019. Metalul uzat pe care îl colectează este plasat pe terenuri agricole, fără ca ei să aibă aceste drepturi”, a declarat ministrul MADRM, Ion Perju.

Drept replică, premierul Ion Chicu a subliniat că persoana care i-ar fi oferit licența pentru a activa este un funcționar de stat.

„Dacă i-a oferit cineva licență, înseamnă că e funcționar de stat. Vă sfătui să mergeți încolo să vedeți cum arată împrejurările Hînceștiului acum cu gunoiștea de metal uzat, exact în cel mai frumos loc”, a precizat Ion Chicu.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, pe acest caz au fost inițiate două dosare penale.

„Noi, la moment, avem două procese penale, avem făcute interpelări ASP, cât și la Ministerul Agriculturii și sunt colegii noștri de la aceste instituții. Suntem în momentul pregătirii acelui răspuns ca să putem motivat să intervenim, pentru a-i bloca și a-i retrage licența, fiind că comite foarte multe abateri. Totodată, avem pornit un dosar penal pe un caz, când un camion care descărca metal, a strivit o persoană. La indicația proprietarului, lucrătorii dânsului l-au transportat acasă, în loc să-l transporte la spital, iar acasă bărbatul a decedat. Se înfăptuiesc ttoate acțiunile de urmărire penală pentru a pedepsi persoanele implicate”, a asigurat Pavel Voicu.

Amintim că la data de 5 octombrie, un bărbat în vârstă de 53 de ani a decedat după ce a fost tamponat de o mașină, pe traseul Hîncești - Chișinău. În urma impactului, victima s-a ales cu diverse traumatisme. Acesta a fost transportat acasă la șofer, însă la scurt timp a decedat.

Rudele bărbatului care a decedat după ce a fost lovit de un o mașină cer explicații administratorului întreprinderii, Valentin Eșanu. Potrivit poliției, nici angajații și nici șoferul vinovat nu a chemat ambulanța. Pe de altă parte, șoferul povestește că bărbatul a refuzat să meargă la spital.

ontactat de UNIMEDIA, primarul municipiului Hînceşti, Alexandru Botnari, a susținut că întreprinderea activează ilegal.

„El are licență la nivel de țară, la câteva depozite, la acest depozit de la Hîncești el nu are nicio autorizație, niciun document, niciun proiect a depozitului și nici gară de proeicție. Organele de control nimeni nu fac nimic. Fă actele în regulă și vinde, cumpără metal cum vrei. E o gunoiște pe acest drum", ne-a spus primarul din Hînceşti, Alexandru Botnari.


Pub