Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Prima ședință de lucru a responsabililor de implementarea proiectului de reabilitare termică a 6 grădinițe din Chișinău

   2077

Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi a avut loc prima ședință de prezentare a soluțiilor de lucrări și a măsurilor planificate pentru Lotul câștigător a celor 6 grădinițe din capitală, în cadrul Proiectului-pilot de Eficiență Energetică și izolarea termică a clădirilor instituțiilor publice din municipiul Chișinău", a Programului strategic municipal - Chișinău Orașe Verzi Durabile.

Antreprenorul proiectului a făcut o analiză a situației identificate la cele 6 instituții de educație timpurie și a prezentat soluții pentru problemele identificate.

Proiectul de execuție urmează a fi definitivat în termeni restrânși, iar după obținerea certificatului de urbanism, să fie începute nemijlocit lucrările.

Prezentă la ședință, viceprimarul Angela Cutasevici a ținut să menționeze că prima prioritate a proiectului de eficiență energetică și izolare termică a clădirilor celor 6 grădinițe este calitatea lucrărilor care urmează a fi executate, iar primul supraveghetor tehnic este Direcția generală educație, tineret și sport.

Astfel, în decursul următoarelor 12 luni, instituțiile de învățământ preșcolar nr. 34, nr. 112, nr. 127, nr.146, nr. 167 și nr. 225, vor beneficia de lucrări de reabilitare și renovare, inclusiv măsuri integrate în domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile.

Proiectul prevede izolarea exterioară a clădirilor (acoperiș, pereți, subsol); înlocuirea tâmplăriei; instalarea sistemelor de ventilare cu recuperarea căldurii; reabilitarea sistemelor termice; înlocuirea utilajelor din blocul alimentar; instalarea rețelei de iluminat interior pe bază de LED-uri; instalarea sistemelor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică; instalarea de sisteme termice solare pentru generarea DHW; sisteme de contorizare inteligentă etc.

Aceste activități fac parte din cadrul primei tranșe a proiectului, care presupune, de asemenea, termoizolarea a 23 de clădiri - instituții publice: grădinițe, licee, școli sportive, spitale. În prima fază, au fost analizate peste 300 de instituții și selectate acele obiective care aduc pierderi la bugetul municipal, prin utilizarea neeficientă a alocărilor financiare anuale pentru consum și plata pentru utilități.   

Valoarea totală proiectului este de 25 milioane de EURO şi este implementat de Primăria municipiului Chișinău, cu susținerea financiară a partenerilor de dezvoltare: BERD (10 mil. EURO, împrumut), BEI (10 mil. EURO, împrumut) și Fondul pentru energie E5P (5 mil. EURO grant).