Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Economic

05 Noi. 2020 / 18:03

Banii oferiţi de Rusia vor ajunge la producătorii agricoli în cel mai scurt timp, spun autorităţile

Banii acordaţi Republicii Moldova de către Federaţia Rusă vor fi convertiţi în lei moldoveneşti, iar după aprobarea unui regulament de către Guvern vor fi distribuiţi destinatarilor finali.

„Aceste mijloace băneşti trec astăzi procedura de convertire în lei moldoveneşti. Suma totală convertită va fi în jur de 60 milioane de lei şi consumul acestei sume urmează să fie efectuat conform unui regulament aprobat de guvern făra careva restricţii sau angajamente suplimentare faţă de partea rusă, care a donat aceste mijloace băneşti. Este la discreţia Guvernului Republicii Moldova”, a menţionat ministrul Finanţelor, Serghei Puşcuţa, la şedinţa de joi a Guvernului.

Ion Perju, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, a precizat în context că instituţia pe care o reprezintă va definitiva în scurt timp regulamentul, astfel încât banii să ajungă cât mai curând la producătorii agricoli care au fost afectaţi de secetă.

„Noi suntem în discuţie şi cu producătorii agricoli, în special cu asociaţii de producători agricoli care au avut de suferit ca rezultat al secetei. Îndată după definitivarea lui va fi înaintat guvernului, ca să fie aprobat. Vom fi în coordonare cu toate ministerele de resort, ca mijloacele financiare să ajungă cât mai rapid la producătorii agricoli care au fost afectaţi”, a specificat Ion Perju.

Comentarii