10:49:38 19.04.2024
Stiri

ACORD parafat la Chișinău: „Premise pentru lansarea zborurilor directe din Chișinău spre destinațiile din SUA”

Actualitate 05.11.2020 12:38 Vizualizări1853 Autor: Ziarul National
ACORD parafat la Chișinău: „Premise pentru lansarea zborurilor directe din Chișinău spre destinațiile din SUA”


Republica Moldova și SUA vor avea, în premieră, un Acord bilateral privind transportul aerian de tip „Open skies” (Cer deschis). Acordul bilateral dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii a fost parafat pe 3 noiembrie curent, anunță Ministerul Economiei și Infrastructurii de la Chișinău.

„Documentul stabilește, pentru prima dată, cadrul de cooperare în domeniul transporturilor aeriene dintre cele două state, reflectând principiile de reglementare a funcționării serviciilor aeriene bilaterale, normele privind siguranța și securitatea pasagerilor, taxele și certificatele de navigabilitate și competență. Intrarea în vigoare a Acordului „Open Skies” va crea premise pentru lansarea zborurilor directe din Chișinău spre destinațiile din SUA, va contribui la deschiderea pieței serviciilor aeriene din Republica Moldova și diversificarea destinațiilor din Aeroportul Internațional Chișinău”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului amintit.

Aceeași sursă precizează că înființarea unui spațiu aviatic deschis cu SUA va aduce beneficii economice impunătoare pentru țara noastră prin creșterea traficului de pasageri, dar și prin sporirea competiției pe piață aeronautică autohtonă.

Totodată, în baza acordului parafat, companiile aeriene cargo moldovenești vor putea deja efectua curse aeriene spre SUA.

Inițierea negocierilor asupra Acordului, propus de partea americană, a fost dispusă printr- hotărâre de Guvern din luna martie 2018. În urma unui schimb de corespondență între părți, pe 2 noiembrie curent, MEI a recepționat de la Ambasada SUA textul Acordului parafat pentru a fi examinat de partea moldovenească.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md