fbpx

Cum ajung acasă pacienții diagnosticați cu noul coronavirus, dar care nu sunt internați?

Pacienții care ajung cu ambulanța la Centrul COVID-19, amenajat la Moldexpo, cu suspecții de infecție cu noul coronavirus, nu mereu sunt internați. Chiar dacă sunt diagnosticați pozitiv, dar au o formă ușoară a bolii și nu fac parte din categoriile cu risc sporit, le este prescris tratament la domiciliu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vicedirectorul Centrului, Denis Cernelea, a declarat pentru IPN că, odată adus, pacientului i se face testul la COVID-19, examenul imagistic și investigațiile de laborator necesare. Ulterior, în funcție de rezultate, pacientul este trimis acasă sau este transportat la o instituție medicală pentru tratament. Pe tot parcursul așteptării rezultatelor, în mediu șapte ore, pacienții așteaptă în boxe special amenajate.

Dacă pacientul confirmat se poate tratata la domiciliu, acesta este dus acasă tot cu ambulanța, deoarece dacă persoana este infectată cu COVID-19, în niciun caz nu poate folosi transportul public. De asemenea, sunt lăsați să plece de sine stătător de la Centru doar pacienții care au testul negativ la COVID-19.

La momentul actual, 4990 persoane sunt în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19, iar 25.332 sunt sub supraveghere acasă. Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 79.566 de cazuri. În total, 59.220 de persoane au fost tratate de COVID-19, iar 1866 au pierdut lupta cu boala.

Articole asemănătoare

Back to top button