Legenda fotbalului argentinian, Diego Maradona, a fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier

Diego Maradona, legenda fotbalului argentinian, a fost operat cu succes pe creier, marţi seara, pentru îndepărtarea unui hematom subdural (cheag de sânge), la cinci zile după ce a sărbătorit împlinirea vârstei de 60 de ani, informează AFP şi Reuters.

Foto: www.skysports.com

„Hematomul a putut fi îndepărtat cu succes. Diego a suportat bine operaţia. S-a trezit şi totul decurge bine”, a anunţat doctorul Leopoldo Luque, chirurg în cadrul clinicii private din oraşul Olivos, la nord de Buenos Aires, în cursul unei conferinţe de presă.

Maradona a fost transferat la clinica respectivă după o primă spitalizare, luni, în oraşul La Plata, aflat la 60 km sud de capitala Buenos Aires. Intervenţia chirurgicală de marţi a durat aproximativ două ore, citează Agerpres.

La aflarea veştii, grupuri de suporteri s-au adunat la porţile clinicii din Olivos, unde au desfăşurat bannere cu efigia idolului argentinian. Ei s-au bucurat şi au cântat la aflarea veştii că operaţia „Butoiaşului atomic" a decurs bine.

Căpitanul selecţionatei Argentinei care a cucerit titlul mondial în 1986 a fost transportat la clinica din Olivos după ce o tomografie a relevat prezenţa unui hematom subdural.

Doctorul Leopoldo Lupuq a subliniat, însă, că intevenţia la care a fost supus Maradona este una „de rutină" şi a reamintit că fosta preşedintă a Argentinei, Christina Kirchner, a fost supusă unei operaţi similare în cursul mandatului acesteia (2008-2015).

Fostul jucător al echipelor Napoli, FC Barcelona şi Boca Juniors a fost internat de mai multe ori în spital în ultimii ani, în principal din cauza stilului de viaţă extravagant pe care l-a dus. În ianuarie 2019, Maradona a ajuns la spital cu sângerări stomacale. El s-a simţit rău şi la Cupa Mondială din 2018, în Rusia, când a fost filmat leşinat în loja sa la meciul Argentina - Nigeria. În 2004, Maradona a fost internat cu probleme cardiace şi respiratorii serioase, din cauza consumului de cocaină. Ulterior a urmat o cursă de dezintoxicare în Cuba şi Argentina, înaintea operaţiei de la stomac din 2005, care l-a ajutat să piardă din greutate. În 2007, s-a internat într-o clinică din Argentina pentru a depăşi problemele cu alcoolul.


Pub