Vrei să studiezi în Marea Britanie sau SUA? S-a lansat un nou program de burse de studii pentru tinerii din Moldova

Class_of_2020-800×450

Liga Națională de Dezbateri Preuniversitare anunță lansarea programului de burse de studii pentru anul academic 2021/2022 în SUA și Marea Britanie. Acest program oferă elevilor din Republica Moldova posibilitatea de a obține burse de studii în școli private din SUA și Marea Britanie.

Pentru SUA sunt disponibile trei programe de studii: ASSIST full scholarship, ASSIST Reduced Fee și DAVIS. Programul ASSIST full scholarship oferă posibilitatea de a studia în școli private din SUA în decursul a un an. Bursa include plata pentru studii, cazare și alimentare, bilet avion tur-retur. Elevii selectați vor achita o taxă de 3 000 de dolari SUA plus costul vizei și taxa SEVIS.

Programul ASSIST Reduced Fee include achitarea de către finaliști a unor cheltuieli adiționale: bilet avion tur-retur, plata pentru asigurarea medicală, achitarea cheltuielilor personale, precum și plata parțială a taxei pentru studii și cazare. Programul DAVIS oferă posibilitatea de a studia timp de doi sau trei ani în una dintre cele cinci școli pilot cu obținerea diplomei, care ulterior va permite continuarea studiilor universitare cu o bursă parțială în una dintre cele 86 de universități participante la program. Elevii selectați vor suporta cheltuielile de transport, pentru viză, asigurare medicală, cărți etc.

În Marea Britanie poți depune pentru două programe de studii: HMC full scholarship și HMC reduced fee. Ambele programe oferă posibilitatea de a studia în școli private din Marea Britanie în decurs de doi ani. Programul HMC Full Scholarship oferă posibilitatea de a studia timp de doi ani în școli private din Marea Britanie. Bursa include plata pentru studii, cazare și alimentare. Elevii selectați vor achita o taxa de 1 250 de lire sterline, cheltuielile de transport, asigurarea medicală și viza. Programul HMC Reduced Fee presupune plata parțială pentru studii care variază între 6 000 și 10 000 de lire sterline pe an.

Criterii de eligibilitate:
# elev(ă) al clasei a X-a;
# cunoașterea bună a limbii engleze;
# media generală a clasei a IX-a – peste 8,5.

Pentru participarea la concurs, trebuie să vă înregistrați pe site-ul LNDP www.debate.md și să expediați tabelul cu notele obținute la finele clasei a IX-a.

Termenul-limită de înregistrare este 13 noiembrie 2020, ora 17.00.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente