Actualitate

Democraţia chineză: Jurnalist de la televiziunea publică din Hong Kong, arestat după ce a vorbit despre „abateri” ale poliţiei

RTHK a confirmat arestarea lui Choy Yuk-ling, unul dintre producătorii „Hong Kong Connection”, reputat program de televiziune care a investigat răspunsul poliţiei în atacul în care au fost răniţi 45 de oameni, ce au necesitat spitalizare.

Citând surse din poliţie, presa locală a spus că Choi a fost arestat pentru că a furnizat informaţii false, mai exact a făcut cercetări după plăcuţa de înmatriculare a unei maşini.

Înregistrări video din timpul atacului din 21 iulie 2019 arată zeci de bărbaţi mascaţi năpustindu-se în gara Yuen Long, fugărind pasageri şi lovindu-i cu bâte. Nu a fost adusă nicio acuzaţie oficială poliţiei, care nu a intervenit.

„Hong Kong Connection” s-a folosit de numerele de înmatriculare a maşinilor pentru a face legătura dintre vehiculele parcate la Yuen Long şi cei implicaţi în atac.

Jurnalişti din Hong Kong au pus sub semnul întrebării arestarea producătorului, sugerând că este o încercare de a descuraja reporterii să acceseze date publice pentru a investiga autorităţile.

De la izbucnirea protestelor masive anul trecut în Hong Kong şi mai ales după introducerea legii de securitate naţională, în iunie 2020, autorităţile de aici au dus acţiuni represive faţă de disidenţi şi critici.

Este prima dată când un jurnalist cu normă întreagă este arestat în legătură cu o relatare.Televiziunea de stat RTHK s-a aflat în mod special supusă presiunilor guvernului pro-Beijing şi autorităţilor.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *