ANTA: Sancțiuni contravenționale în mărime de aproximativ 69 mii lei, aplicate angajatorilor pentru depistarea mai multor încălcări grave

Serviciului Control și Siguranță Ocupațională al Agenției Naționale de Transport Auto anunță că pe parcursul lunii octombrie 2020, au fost efectuate mai multe acțiuni de control planificate și inopinate la mai mulți agenți economici ce desfășoară activitate de autoservice, unde au fost depistate o serie de încălcări grave ce pot duce la producerea accidentelor de muncă.

Foto: UNIMEDIA

Încălcările ce au fost depistate sunt:

-nu se organizează în modul stabilit instruirea și verificarea cunoștințelor salariaților, specialiștilor, conducătorilor locurilor de muncă în domeniul securității și sănătății în muncă,

-nu se asigură condiții de muncă adecvate pentru salariați,

-nu se efectuează evaluarea factorilor de risc la locurile de muncă;

-nu se ține evidența zonelor cu risc profesional grav și specific și nu se asigură salariații cu echipamente individuale de protecție și lucru.

S-a constatat că se admit și alte încălcări grave ce pot duce la producerea accidentelor de muncă, precum lipsa în atelierele de autoservice a semnelor de avertizare și semnalizare a locurilor cu risc sporit de accidentare (cum ar fi exploatarea echipamentului tehnic, electric fără verificare tehnică corespunzătoare, căderea în gol, ca rezultat al exploatării canalelor de vizitare ș.a.) .

În urma controalelor efectuate, angajatorilor, pentru încălcările depistate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în mărime de aproximativ 69 mii lei.

În aceiași perioadă, la aproximativ 30 de agenți economici sau efectuat sensibilizări de informare și acordare a ajutorului metodologic în domeniul securității și sănătății în muncă.

Referitor la accidentele de muncă, ANTA atrage atenția angajatorilor la faptul, că în ultima perioadă, în legătură cu intensificarea lucrărilor la atelierele de autoservice au crescut numărul de accidente de muncă, produse ca urmare a exploatării incorecte a echipamentelor de muncă, încălcarea instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă, lipsa evaluării riscurilor la fiecare loc de muncă.

ANTA menționează și faptul că totuși în ultima perioadă mai mulți angajatori se conformează actelor normative de securitate și sănătate în muncă, prin organizarea activităților de protecție și prevenire la locurile de muncă, prin organizarea condițiilor de muncă inofensive și de securitate a muncii.

Totodată, Agenția Națională Transport Auto, atenționează încă o dată agenții economici din ramura transportului rutier despre obligația comunicării imediată prin orice sursă de comunicare Agenția, despre producerea tuturor accidentelor de muncă, conform prevederilor Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin HG nr.1361 din 22.12.2005.


Pub