Igor Dodon o atacă dur pe Maia Sandu: „Va lua exemplul UE și va închide din nou economia, școlile și grădinițele pentru câteva luni”

Anticoruptie.md
03/11/2020

Candidatul independent la prezidențiale, Igor Dodon, a atacat-o dur pe candidata PAS, Maia Sandu, într-o conferință de presă. Acesta a menționat că, în cazul în care va învinge în turul II, contracandidata sa va lua exemplu de la țările Uniunii Europene și va închide în carantină totală Republica Moldova pe câteva luni.

Dodon a acuzat-o pe Maia Sandu că ar pleda pentru închiderea școlilor, ar fi fost implicată în procesul de lichidare a primăriilor mici și că ar intenționa să blocheze reparația drumurilor în țară. „Maia Sandu a închis peste 180 de școli și grădinițe. Acest lucru înseamnă distrugerea satelor. Dacă Maia Sandu va reveni la guvernare, va închide școlile.”

Candidatul a mai acuzat-o pe lidera PAS că „stă cu mâna întinsă după bani europeni”. „Da, noi avem nevoie de împrumuturi, dar nu pentru consum, dar pentru infrastructură. Stimați agenți economici eu vă propun să vă gândiți foarte bine pe cine susțineți. Am deblocat și piețele din Est, și din Vest”, a punctat Igor Dodon.

El i-a mai reproșat concurentei sale că aceasta și-ar dori unirea Republicii Moldova cu România. „Eu nu voi permite să închinăm țara rușilor sau românilor. Frate, frate, dar fiecare e stăpân la el acasă. Statalitatea e prioritatea mea. Ea vrea să fie președinte ca să lichideze țara”, a declarat Dodon.

La finalul conferinței, fostul președinte a avut și un mesaj pentru alegători, „să nu dea porumbelul din mână, pe coțofana de pe gard”.

Maia Sandu a reacționat la replicile lui Igor Dodon printr-un mesaj pe pagina de Facebook a PAS, în care a subliniat că „Dodon a arătat în direct cine a creat toate știrile false din Moldova din ultimii patru ani și cine este principalul vinovat de instigare la ură în țara noastră”.

Anticoruptie.md
03/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii