joi, 18 aprilie, 2024
10.5 C
Chișinău
HomepageAgroEco10 ani fără arătură. Fermier: Avem cu 30% mai puține cheltuieli și un sol...

10 ani fără arătură. Fermier: Avem cu 30% mai puține cheltuieli și un sol bogat, cu râme

Recomandate

Orientarea fermierilor autohtoni spre tehnologii ce ar permite menținerea umidității în sol, păstrarea structurii solului, dar și reducerea cheltuielilor devine tot mai evidentă în ultimii ani.

Fermierul Gheorghe Panfil, întreprinderea „Agro-Panfil”, încă acum 16 ani a decis să evite unele lucrări ale solului, înlocuindu-le cu altele, care au impact mai mic asupra solului, dar sunt mai eficiente.

„Din anul 2004 am început a studia posibilitatea de a implementa sistemul Mini-Till. De atunci am redus realizarea a așa lucrări cum ar fi arătura – o realizam doar dacă aveam sfecla de zahăr în asolament. Timp de 6 ani m-am convins că solului nu-i plac lucrările agresive, astfel în 2010 am cumpărat un scarificator, cu care pregăteam solul pentru sfecla de zahăr”, ne-a spus Gheorghe Panfil.

Fermierul susține că realizând mai puține lucrări, a atins un scop mult mai important decât reducerea cheltuielilor: a stimulat dezvoltarea organismelor din sol.

„După 7-8 ani de când am minimizat realizarea lucrărilor, ne-am început a bucura pe deplin de avantajele sistemului, organismele din sol au început a „lucra pentru noi”, iar cantitatea de râme din sol s-a majorat considerabil”.

3 piloni asigură succesul în agricultură

„Primul pilon care contribuie la realizarea unei agriculturi sănătoase este asigurarea cantităților cât mai mari de resturi vegetale pe sol. Solul trebuie să fie acoperit, acest covor format asigură păstrarea umidității”.

Al doilea aspect important este respectarea asolamentului.

„Un asolament echilibrat, care să răspundă necesităților plantei este extrem de important. Spre regret, în țară avem asolamente foarte sărace, care includ doar 2-3 culturi, ceea ce practic, nici nu poate fi numit asolament. În cadrul gospodăriei cultivăm circa 10 culturi: sfeclă de zahăr, grâu, orz, rapiță, porumb, soia, mazăre verde, porumb zaharat, fasole și floarea soarelui. Fiecare specie își are locul în asolament și contribuie la formarea recoltei pentru cultura următoare”.

Al treilea principiu este perturbarea minimă a solului.

„Evităm să deranjăm solul atunci când acest lucru nu este necesar. De aceea, realizăm doar lucrările de semănat. Cred că perioada de tranzație, care a durat până în 2010, a fost puțin mai grea, deoarece trebuia să ne adaptăm, însă nu aș spune că recoltele erau mai mici. Din start am lăsat toate resturile vegetale la suprafața solului, iar acest lucru a contribuit esențial la obținerea recoltelor bogate”.

A redus esențial cantitatea de îngrășăminte administrate

„Administrăm îngrășăminte concomitent cu semănatul, iar o dată la 4 ani, atunci când realizăm scarificarea – administrăm îngrășăminte cu macroelemente. Microorganismele din sol ne furnizează cantități mari de îngrășăminte necesare plantelor, iar solul este bogat, nu se compară cu ceea ce a fost”.

Cheltuieli mai mici cu 30%

„Am redus costurile de producere cu circa 30%: am redus cheltuielile pentru motorină și pentru îngrășăminte. Plus, nu mai luăm în calcul alte cheltuieli ce apar la realizarea lucrărilor. Banii care am reușit să-i economisim, i-am investit în tehnică performantă, astfel am reușit să devenim mai rentabili. În plus, dacă e să analizăm cheltuielile făcute pentru produsele de uz fitosanitar, acestea nu sunt mai mari comparativ cu tehnologia convențională. Acest lucru se datorează faptului că noi respectăm asolamentul și astfel nu permitem dezvoltarea în masă a bolilor și dăunătorilor”.

S-a îmbunătățit structura solului

„Râmele ne arată cât de sănătos este solul. Masa vegetală a îmbunătățit structura acestuia. Atunci când am luat terenurile, starea era mult mai rea. Acum, nu avem doar râme, avem milioane de vietăți care lucrează pentru noi. Mulți producători nu știu ce să facă cu resturile, le dau foc, nouă nu ne ajung pentru că vietățile din sol le consumă foarte rapid. Chiar și resturile rămase de la porumb sau rapiță în al doilea an toamna nu mai sunt vizibile”.

Culturile de acoperire – pentru decompactare

„După culturile ce lasă mai puține resturi vegetale, cum ar fi orzul sau grâul, semănăm culturi de acoperire pentru a proteja solul și asigura nutriția necesară organismelor din sol. În acest an am optat pentru un mix din 9 culturi: mazăre, soia, secară, facelia, măzăriche și altele. Culturile de acoperire ajută și la decompactarea solului, ceea ce este foarte important mai ales dacă nu realizăm lucrările”.

Obiectivul pentru următorii ani – excluderea scarificării

„Pentru noi, sfecla pentru zahăr nu este rentabilă deja de circa 5 ani, ne propunem să o excludem din asolament. În acest mod, nu vom realiza nici scarificarea solului. Astfel, vom vorbi despre implementarea sistemului No-Till cu toate avantajele acestuia”.

Gheorghe Panfil gestionează circa 1700 de hectare de teren agricol.

Acest material este realizat de Agrobiznes în cadrul proiectului „InfOrganic” implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED) din Moldova.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco