image
Sursa foto: Getty Images

Cum l-a eclipsat Ronaldo pe Messi în câteva minute şi cum s-a bucurat starul lui Juventus

Cristiano Ronaldo, care a ratat ultimele patru meciuri ale lui Juventus, după ce a fost testat pozitiv la Covid-19, a reuşit o dublă la revenirea sa pe gazon, în partida câştigată cu scorul de 4-1 pe terenul celor de la Spezia.

Cristiano Ronaldo s-a bucurat ca un copil după cele două reuşite din partida cu Spezia. Imediat după reuşitele lui CR7, pe reţelele sociale au apărut cifrele remarcabile ale starului portughez, dar şi o comparaţie cu rivalul său, Lionel Messi.

Astfel, în ultima lună, Messi a înscris două goluri în 630 de minute. Ronaldo are tot atâtea reuşite, dar în 34 de minute.

Introdus în joc în repriza secundă, la scorul de 1-1, Ronaldo a marcat la doar trei minute de la intrarea sa pe teren, aducându-şi din nou echipa în avantaj (59). Francezul Adrien Rabiot a punctat la rândul său pentru Juve, în minutul 68, înainte ca starul portughez să închidă tabela în minutul 76, când a transformat o lovitură de la 11 m.

"Sunt fericit că am revenit şi că mi-am ajutat echipa cu două goluri. Felcitări echipei! Întotdeauna până la capăt!", a postat Cristiano Ronaldo pe Twitter, după meci.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: