image
Sursa foto: BFK Waidhofen an der Thaya / Stefan Mayer

Microbuz care venea în România cu 15 oameni, accident cumplit în Austria: 14 mașini de salvatori, chemate să intervină

Imagini teribile au fost surprinse pe o șosea din Austria, unde, duminică seara, un microbuz cu 15 oameni care venea din Germania spre România a fost implicat într-un accident cumplit, scrie site-ul departamentului de pompieri din districtul Waidhofen an der Thaya, care publică mai multe fotografii. 14 mașini ale salvatorilor au fost chemate la locul impactului.

Pe șoseaua B2, între Vitis și Grossrupprechts, o mașină s-a ciocnit duminică seara cu un microbuz în care erau 15 persoane. Coliziunea a avut loc în jurul orei 21:30, pe o porțiune dreaptă a drumului. Șoferul mașinii conducea de la Vitis în direcția Grossrupprechts când, dintr-un motiv necunoscut, s-a ciocnit cu un microbuz în care călătoreau 15 persoane din Germania spre România.

BFK Waidhofen an der Thaya / Stefan MayerBFK Waidhofen an der Thaya / Stefan Mayer

În urma impactului, mașina a fost aruncată în câmp și s-a oprit pe roți, în vreme ce microbuzul, în care erau, cel mai probabil, cetățeni români, s-a oprit după aproximativ 30 de metri pe marginea străzii. A fost declanșată imediat o alarmă majoră pentru pompieri, Salvare și forțele de poliție. Șase brigăzi de pompieri cu mai multe dispozitive hidraulice de salvare, cinci vehicule de Salvare, trei vehicule medicale de urgență și mai multe patrule de poliție au fost la fața locului în câteva minute.

Șoferul încarcerat, scos printr-o gaură în plafon

Șoferul mașinii a fost blocat în vehiculul său în urma coliziunii violente. Pompierii au fost nevoiți să facă o tăietură în plafon pentru a-l elibera, fiind predat ambulanței grav rănit.

Șoferul microbuzului și doi pasageri au fost răniți ușor și au fost îngrijiți de medici la fața locului. Pasagerul din dreapta șoferului a suferit răni grave și a trebuit să fie dus la Spitalul Universitar St. Polten. Restul de unsprezece călători au fost preluați de un autobuz public și transportați la primăria din Vitis. De acolo, poliția a organizat transportul lor mai departe spre România cu un microbuz de schimb.

BFK Waidhofen an der Thaya / Stefan MayerBFK Waidhofen an der Thaya / Stefan Mayer

Sursa citată scrie că la locul accidentului au intervenit aproximativ 100 de pompieri, iar traficul pe șosea a fost complet închis timp de trei ore și jumătate.

sursa:libertatea.ro

Noutăţile partenerilor

comentarii: