Principală  —  Ştiri  —  Social   —   DOC/ „Nu a fost primit…

DOC „Nu a fost primit la un dialog iniţiat de preşedinte din motive evidente, inclusiv şi de securitate”. Motivarea în dosarul fotojurnalistului Grigoriță împotriva lui Dodon, publicată după 2 ani

La doi ani de la pronunțarea hotărârii de către Judecătoria Chișinău (sediul Buicani) privind cererea de chemare în judecată a fotojurnalistului Constantin Grigoriță împotriva preşedintelui Igor Dodon a fost publicată și motivarea hotărârii. În document se precizează că fotojurnalistul „nu a fost primit la un dialog iniţiat de preşedinte din motive evidente, inclusiv şi de securitate”.

La 24 iulie 2018, Judecătoria Chișinău (sediul Buicani) a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de către fotoreporterul Constantin Grigoriță împotriva președintelui Igor Dodon și a Aparatului președintelui Republicii Moldova, cu privire la apărarea dreptului de acces la informație. Motivarea hotărârii a fost, însă, publicată la 20 octombrie 2020, adică la peste 2 ani de la pronunțarea hotărârii.

În motivarea hotărârii se precizează că instanța de judecată apreciază că pretențiile reclamantului nu cad sub incidența Legii nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație, în contextul în care Constantin Grigoriță reclama că i-au fost încălcate nu numai drepturile sale, ci şi dreptul constituţional al cetăţenilor la informare activă, veridică şi la timp asupra chestiunilor de interes public.

„În raport de considerentele expuse instanța de judecată reţine ca întemeiată obiecţia formulată de pârât, referitor la faptul că solicitarea din 24 iulie 2017, expediată de către reclamant la adresa electronică presa@prm.md, nu corespunde rigorilor legii, aceasta fiind depusă de către o persoană fizică, iar la scrisoarea electronică nefiind anexat nici un act care să dovedească apartenenţa reclamantului la o anumită entitate juridică cu drept de a solicita acreditarea, fapt ce denotă că, Constantin Grigoriță nu s-a identificat corect”, se arată în motivare.

Instanța a decis că reclamația cum că i-a fost îngrădit dreptul de acces la informație este nefondată și pasibilă de a fi respinsă, pentru că acesta „nu a manifestat dorința de a-i fi pusă la dispoziție o oarecare informație, ci a solicitat acreditarea sa pentru participarea la dialogul între președintele Republicii Moldova și reprezentanții mass-media”.

„Ori, prin simplul fapt că reclamantul nu a fost primit la un dialog iniţiat de preşedintele Republicii Moldova, din motive evidente, inclusiv şi de securitate, nu reprezintă o încălcare a dreptului de acces la informație”, se mai arată în motivare.

Amintim că fotojurnalistul Constantin Grigoriță, care este și membru al Asociației Presei Independente (API), a depus plângere împotriva Președintelui în luna iulie 2017, atunci când i-a fost îngrădit accesul la o conferință de presă susținută de șeful statului.

În vara anului 2017, în cadrul unei conferințe de presă, susținută la câteva zile după o întâlnire a lui Igor Dodon cu șeful regimului separatist de la Tiraspol, Constantin Grigoriță a fost singurul jurnalist curajos din zecile de oameni de presă prezente la una dintre conferinţele lui Igor Dodon, care l-a întrebat: „Cum preşedintele ţării poate să meargă să-şi ceară scuze de la cel care ne-a agresat? Au împuşcat cu tehnică grea. Cu tancuri, cu trei tancuri. Eu am fost acolo, am văzut. Nu am împuşcat eu. Cum un preşedinte poate să-şi ceară scuze de la agresor?”.

Menționăm că, la 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel Chișinău a decis în procesul de judecată intentat președintelui Igor Dodon de către fotoreporterul Constantin Grigoriță, că șeful statului nu poate beneficia de imunitatea acordată de lege în cazurile când litigiul vizează accesul la informații de interes public.

La 29 august 2017, organizațiile neguvernamentale de media au condamnat acțiunile de îngrădire a accesului la informație și restricțiile impuse unor jurnaliști considerați indezirabili de către Președinția R. Moldova și cer asigurarea nediscriminatorie a accesului reprezentanților mass-media la evenimentele organizate de Președinție și la informația de interes public care trebuie să fie furnizată de această instituție în condițiile legii cu privire la accesul la informație. 

După mai multe amânări, la 12 februarie 2018, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis comasarea dosarelor fotojurnalistului Constantin Grigoriță privind îngrădirea accesului la informație contra lui Igor Dodon și contra Aparatului Președintelui. La 24 iulie 2018, Judecătoria Chișinău (sediul Buicani) a respins cererea ca fiind neîntemeiată.

Mai multă informație despre fotojurnalistul incomod pentru Președinție găsiți aici.