La ce ne putem aștepta în turul II al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie: diaspora, Stânga Nistrului și UTA Găgăuzia

maiamaia

Echipa #diez a decis să analizeze datele existente de la scrutinele prezidențiale din Moldova din 2016 și 2020, dar și date de la parlamentarele din 2019 pentru a înțelege cine are de câștigat la o mobilizare masivă în regiunile din care cei doi candidați au avantaje nete.

În 2016, în turul II a fost o rată de participare de 53,3 % cu 3,3 % mai mult ca în turul I. În turul I din 2020, a fost o rată de participare de 42,75 %. În turul II, din cauza polarizării candidaților din primul tur, ne putem aștepta la o rată de participare ca în turul II din 2016.

Diaspora – 250 000 în turul II

În 2016, s-au înregistrat în prealabil pe site-ul CEC-ului doar 3 570 de cetățeni. În primul tur au ieșit la vot 67 205 alegători, iar în turul II – 138 720 de alegători. În 2016, în diasporă au fost deschise 100 de secții de votare. În medie la primul tur, la fiecare secție de votare au participat 673 de alegători, iar în turul II – 1 388 de alegători.

În 2016, în turul II – 86 % dintre alegătorii din diasporă au votat pentru Maia Sandu, iar 14 % pentru Igor Dodon.

În 2020, s-au înregistrat în prealabil 60 030 de alegători, iar în primul tur s-au prezentat la vot 149 178 de alegători.

Peste hotarele Republicii Moldova au fost deschise în primul tur 139 de secții de votare. La fiecare secție de votare au fost trimise câte 5 000 de buletine de vot. Astfel, în medie, la fiecare secție de votare din diasporă au votat 1 074 de persoane.

În diasporă, în primul tur, Maia Sandu a obținut aproximativ 70 %, iar Igor Dodon – 3 %.

Potrivit valului și creșterii participării la vot în turul II, în diasporă s-ar aștepta să iasă 250 000 de persoane sau în medie aproximativ 1 800 per secție de votare.

Stânga Nistrului – 50 000 în turul II

În 2016, n-au fost deschise secții de votare pe teritoriul din Stânga Nistrului. Totuși, au participat în primul tur 6 964 de alegători, iar în turul II, aproximativ 20 000, ceea ce a stârnit atunci multe controverse pe tema transportului organizat. Majoritatea acestora au votat pentru Igor Dodon.

La alegerile parlamentare din 2019, din Stânga Nistrului au participat aproximativ 37 000 de persoane și au stârnit din nou controverse.

În primul tur al alegerilor prezidențiale din 2020, au fost deschise 42 de secții de votare pentru cetățenii din Stânga Nistrului și au participat la scrutin 14 263 de alegători. În aceste secții Igor Dodon a obținut aproximativ 74 % din voturi, iar Maia Sandu – 7 %.

Dacă în turul II al alegerilor prezidențiale din 2020 ne așteptăm la o mobilizare crescândă de la un scrutin la altul, atunci la vot ar putea ieși 50 000 de alegători din Stânga Nistrului.

UTA Găgăuzia și Taraclia – 90 000 în turul II

În 2016, În primul tur al alegerilor prezidențiale din UTA Găgăuzia s-au prezentat la vot 52 881 de alegători. În aceste secții Igor Dodon obținea 91,28 %, iar Maia Sandu – 1,16 %. În turul II, în UTA Găgăuzia s-au prezentat 66 395 de alegători, o creștere de 25 % față de primul tur. Dodon a obținut 98,89 %, iar Sandu – 1,11 %.

În primul tur al alegerilor prezidențiale din 2020, în UTA Găgăuzia s-au prezentat la vot 53 683 de alegători. Igor Dodon a obținut 84,35 %, iar Maia Sandu – 2,05 %.

Dacă raportăm creșterea prezenței din 2016 la 2020, atunci la vot, în turul II, s-ar putea prezenta 70 000 de alegători din UTA Găgăuzia.

În Taraclia, în 2016, în primul tur au ieșit la vot 16 806 alegători. Aici Dodon obținea 86,83 %, iar Maia Sandu – 3,14 %. În 2020, în Taraclia au ieșit la vot 15 080 de alegători, unde Igor Dodon a obținut 77,29 %, iar Maia Sandu – 3,57 %.

În Taraclia, în turul II din 2016, au ieșit la vot 18 687 de alegători, iar scorul a fost iarăși net favorabil lui Igor Dodon: 96,11 % față de 3,89 % pentru Maia Sandu.

Potrivit dinamicii și intereselor, în turul II, în Taraclia ar putea ieși maximum 20 000 de alegători.

Cum ar putea influența aceste regiuni turul II? Rămâne să vedem cu ce mesaje vor veni Maia Sandu și Igor Dodon până pe 15 noiembrie 2020.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente