Peste 80% dintre deținuți și-au exprimat dreptul la vot la alegerile prezidențiale 2020

Astăzi la urnele mobile din penitenciarele țării, până la orele 16:00, s-au prezentat 83,4% dintre persoanele private de libertate aflate în custodia sistemului administrației penitenciare. Astfel, dintre cele 6277 persoane private de libertate cu drept de vot, 5240 și-au exprimat voința în cadrul scrutinilui prezidențial din Republica Moldova.

Foto: anp.gov.md

Procesul electoral s-a desfășurat în zone special amenajate în incinta instituțiilor de detenție, dotate cu soluții dezinfectante, pixuri și măști de protecție în conformitate cu prevederile Instrucțiunii privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor electorale, în condițiile situației pandemice cu infecția Covid-19. Urnele mobile din penitenciare au fost asigurate de către membrii secțiilor de votare din circumscripțiile electorale în raza cărora se află penitenciarele.

Persoanele deținute infectate cu Covid-19 și contacții acestora, deasemenea și-au exercitat dreptul de vot. Membrii birourilor electorale și observatorii au fost echipați cu măști, mănuși și combinezoane/halate de protecție și au mers prin celulele și sectoarele acestora.

Observatorii prezenți au declarat că procedura de votare s-a desfășurat fără incidente.

Menționăm că, toate persoanele private de libertate ce au dorit să-și exercite dreptul de vot au fost asigurate cu acte de identitate valabile.

Persoanele private de libertate își exercită dreptul de vot / Sursa:anp.gov.md

Pub