Repartizarea cazurilor de Covid: Care sunt cele mai afectate raioane, după mun. Chișinău și regiunea transnistreană

Dintre cele 542 cazuri noi de infectare cu Covid-19, înregistrate astăzi în Republica Moldova, 140 sunt în municipiul Chișinău, potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății. Un număr mare de persoane diagnosticate cu noul virus se atestă și în regiunea transnistreană - 112. Cum sunt repartizate cazurile în dependență de teritoriile administrative și care sunt cele mai afectate raioane vedeți mai jos.

Foto: UNIMEDIA

Pe locul trei la capitolul cazuri de infectare diagnosticate în ultimele 24 de ore, după municipiul Chișinău și regiunea transnistreană, se află raionul Briceni, cu 35 de cazuri.

Și în raioanele Edineț și Soroca numărul de persoane diagnosticate cu Covid-19 este mare - 24 și, respectiv, 20 de cazuri.

Care este situația în celelalte raioane vedeți în tabelul de mai jos.

Numărul de cazuri noi de infectare cu Covid-19 în dependență de teritoriile administrative / Sursa:MSMPS

Astăzi, 542 de cazuri noi de infectare cu Covid-19 au fost înregistrate în Republica Moldova. Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 76.582 de la începutul pandemiei.

Totodată, în ultimele 24 de ore, 15 persoane au fost răpuse de Covid-19. Bilanțul total al deceselor a ajuns la 1800.


Pub