fbpx

ultimă oră | Rezultate finale After-Poll: Dodon și Sandu, în turul doi. Cum s-au schimbat tendințele votului

Candidații Maia Sandu și Igor Dodon se vor lupta pentru funcția de președinte al Republicii Moldova în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Cel puțin asta rezultă din datele finale prezentate de After-Poll-ul la telefon realizat de CBS-Axa la comanda WatchDog.md și IPP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Comparativ cu rezultatele preliminare, acestea arată o ușoară scădere a lui Igor Dodon și, respectiv, o ușoară creștere a Maiei Sandu.

Potrivit organizatorilor, în cadrul sondajului au fost telefonați 4762 de respondenți, dintre care 3096 au afirmat că au votat deja la vot.
Doar 1865 dintre aceștia au dorit să spună candidatul pe care l-au votat, iar procentele din dreptul candidaților sunt rezultatul răspunsurilor acestora.

Potrivit autorilor sondajului la telefon (care nu include alegătorii din stânga Nistrului și de peste hotarele Republicii Moldova), candidatul Igor Dodon a acumulat aproape 40,1% din voturi, în timp ce candidata Maia Sandu a obținut 35,1% din voturile alegătorilor la scrutinul prezidențial.

Rata de refuz anunțată de autorii sondajului este de 36 la sută.

Află AICI detalii despre realizarea și specificul After-Poll-ului la telefon.

Votează informat! Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button