image
Sursa foto: GettyImages

Cel puțin 140 de oameni s-au înecat în cel mai teribil naufragiu din 2020

Cel puțin 140 de oameni s-au înecat în largul coastei senegaleze, acesta fiind cel mai teribil naufragiu petrecut până acum în 2020, a anunțat agenția pentru migranți din cadrul ONU.

Vasul transporta aproape 200 de oameni, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM) din cadrul ONU. Presa locală ar fi scris că vase senegaleze și spaniole, dar și pescari aflați în zonă, au intervenit, salvând 59 de oameni și recuperând trupurile neînsuflețite a alte 20 de persoane, scrie CNN.

Vasul care s-a scufundat se întrepta spre Insulele Canare, însă s-a produs un incendiu la bord la câteva ore după ce a părăsit portul Mbour. Nava s-a răsturnat în apropiere de Saint-Louis, în largul coastei senegaleze.

Numărul vaselor cu migranți care au plecat din Africa de Vest cu destinația Insulele Canare a crescut de patru ori în 2020, ajungând la 11.000, estimează IOM.

Guvernul senegalez și IOM au trimis ajutoare supraviețuitorilor la Saint-Louis. Doar în luna septembrie, 14 bărci cu peste 600 de migranți la bord au încercat să ajungă în Canare, iar cel puțin patru au naufragiat sau au avut un incident, a anunțat Organizația Internațională pentru Migrație.

Noutăţile partenerilor

comentarii: