Vicedirectorul Spitalului Raional Anenii Noi, la un pas de a fi demis, după ce ar fi majorat cu mii de lei salariile fiicei și soției, care îi sunt subalterne

Vicedirectorul Spitalului Raional Anenii Noi s-a ales cu un act de constatare din partea Autorității Naționale de Integritate (ANI), pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Foto: timpul.md

La începutul anului 2020, Curtea de Conturi a remis o sesizare în atenția ANI, în care atenționat despre unele neconcordanțe existente la Spitalul Raional Anenii, pe aspectul conflictelor de interese. După ce Curtea de Conturi a efectuat în cadrul spitalului o misiune de audit cu privire la realizarea Programului național de combatere a hepatitelor virale B,C și D pentru anii 2017 -2021, auditorii au depistat situația unui posibil conflict de interese real între vicedirectorul spitalului și farmacistul diriginte din cadrul spitalului.

Astfel, ANI a inițiat un control pe numele vicedirectorului, în cadrul căruia s-a stabilit că farmacistul diriginte este fiica acestuia. Totodată, începând cu anul 2017, în lipsa directorului, vicedirectorul exercita și atribuțiile acestuia. Astfel, a emis o serie de acte administrative avantajoase, atât în favoarea fiicei sale, cât și a soției care, la fel, este angajată în cadrul spitalului.

Cumulativ, în perioada când deținea interimatul funcției de director, acesta a semnat 11 ordine prin care a delegat mai multe atribuții soției și fiicei, inclusiv anumite majorări și adaosuri lunare la salariu, care oscilau între 2.250 lei și 5.860 lei.

Conform materialelor din dosar, inspectorul de integritate a constatat că cele 11 situații de conflict de interese real în care s-a aflat cu soția și fiica sa, semnând astfel în privința lor acte administrative litigioase, nu au fost înregistrate la ANI și nici în cadrul instituției medicale, deși legea prevede acest fapt.

Dacă actul emis va rămâne definitiv, ANI va solicita Spitalului Raional Anenii Noi să inițieze procedura de încetare a raporturilor de muncă cu vicedirectorul. Totodată, pe numele vicedirectorului a fost pornită și o cauză contravențională.

Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.


Pub