Dacă ți se întâmplă să uiți anumite lucruri pe care înainte nu le uitai, acesta poate fi un răspuns. Memoria pe termen scurt (sau de lucru) este ineficientă și, cu excepția cazului în care revii la lucrul pe care încerci să ți-l amintești de câteva ori, cel mai probabil îl vei uita. Este o „caracteristică, nu o eroare” a modului în care sunt concepute sistemele noastre de memorie, transmite Playtech.

Memoria noastră este alcătuită nu din una, nici din două, ci din trei componente: un registru senzorial, memorie de lucru și memorie pe termen lung.

Când te uit în urmă la copilărie sau îți amintești câteva cuvinte de bază din franceză, te bazezi pe porțiuni din creierul tău implicate în memoria pe termen lung. Dar când încerci să reții câteva idei pentru a le conecta împreună, astfel încât să înțelegi un concept sau să rezolvi o problemă, îți folosești memoria de lucru.

Ce rol are tehnologia și care e impactul acesteia (pozitiv și negativ) asupra modului în care funcționează creierul și memoria? Cu toate cunoștințele de care aș putea avea nevoie, alături de aplicațiile și de smartphone-urile care sunt acum o extensie a ființei noastre fizice – crezi că ești leneș sau eficient, sau un amestec al celor două?

„Nu ne putem aminti” lucrurile, deoarece există o limită a ceea ce putem păstra în memoria noastră de lucru. Cercetătorii obișnuiau să creadă că ar putea conține aproximativ șapte bucăți, dar acum se crede că memoria de lucru conține doar aproximativ patru bucăți de informații.

Mutarea unei memorii de la „lucru” la „pe termen lung” necesită timp și practică

De obicei, trebuie să repeți ceva până când vei avea șansa să notezi, ca să nu uiți. Repetițiile sunt necesare, astfel încât procesele naturale de disipare să nu îndepărteze amintirile. De câte ori te-ai găsit închizând ochii pentru a împiedica alte lucruri să pătrundă în spațiile limitate ale memoriei de lucru, în timp ce te concentrezi?

Oricum, există o scădere accentuată în ceea ce-ți amintești. „Curba uitării”, așa cum se numește, este cea mai abruptă în primele 24 de ore după ce ai învățat ceva. Exact cât de mult uiți, procentual, variază, dar dacă nu-ți examinezi materialul, o mare parte din acesta se uită. Ceea ce îți amintești după prima zi are șanse mari să fie reținut după 30 de ani.

Pentru a îmbunătăți reținerea, se folosește de obicei repetarea spațiată. Această tehnică implică repetarea a ceea ce încerci să păstrezi, asigurând spațiul repetării. Repetarea unui nou cuvânt de vocabular sau a unei tehnici de rezolvare a problemelor, de exemplu, în mai multe zile.

Vestea bună este că memoria noastră pe termen lung are loc pentru miliarde de articole. De fapt, pot exista atât de multe obiecte încât să se poată îngropa reciproc. Îți poate fi dificil să găsești informațiile de care ai nevoie, cu excepția cazului în care practici și repeți de cel puțin câteva ori. Acest lucru permite conexiunilor sinoptice din creier să se formeze și să se întărească într-o structură durabilă.

Cum ne putem antrena creierul să nu uităm

Memoria pe termen lung este importantă, deoarece este locul unde stochezi concepte și tehnici fundamentale care sunt adesea implicate în tot ceea ce afli. Având fundații solide în memoria pe termen lung, face, de asemenea, memoria de lucru mai eficientă și capabilă să conecteze puncte din câmpuri mai largi, mai abstracte. Oferă gândirii noastre „bogăție” și „acces asociativ”.

Bogăția se referă la teoria conform căreia un număr mare de lucruri despre care se pare că am uitat totul sunt încă acolo, undeva și adaugă profunzime gândirii noastre. Accesul asociativ înseamnă că gândurile tale pot fi accesate în mai multe moduri diferite prin asocieri semantice sau perceptive – amintirile pot fi declanșate de cuvinte înrudite, de nume de categorii, de un miros, de un cântec sau o fotografie veche sau chiar de trageri neuronale aparent aleatorii.

Dar acum, desigur, nu ne obosim să facem o muncă grea și să introducem multe lucruri în memoria noastră pe termen lung. Avem dispozitive și internet, până la urmă.

Cum ne afectează tehnologia memoria

E interesant când te gândești cum îți influențează tehnologia memoria – scrii pe iPad și laptop, folosești aplicații precum Obsidian care se concentrează pe „gândirea în rețea”. E de remarcat cum au influențat potențial chimia fundamentală sau buclele de feedback din creierul nostru.

Aceste lucruri contribuie la reducerea sarcinii cognitive, lăsându-te să descarci o mare parte din ceea ce se întâmplă în creierul tău către o entitate externă. În zilele noastre, această “amintire a amintirii” a devenit mai puțin necesară. Memoria de recunoaștere este mai importantă (adică capacitatea de a judeca că un obiect, persoană, loc sau eveniment prezent acum a fost întâlnit sau experimentat anterior).

Cercetările au arătat că internetul funcționează ca un fel de memorie externalizată. „Când oamenii se așteaptă să aibă acces viitor la informații, au rate mai mici de rechemare a informațiilor în sine”, așa cum spune un studiu.

Dacă știi că „știi” ceva și știi cum să-l recuperezi (thank you, Google!), îndeplinește cam aceeași funcție ca și un creier umplut cu o mulțime de amintiri pe termen lung. Și noile aplicații de „gândire în rețea” ne permit să facem conexiuni interesante între acești biți de cunoștințe stocate, în același mod în care o face o memorie bine stocată.

Așadar, nu s-ar putea spune că ne pierdem capacitatea de a ne aminti, ci că oamenii nu fac suficient efort pentru a muta lucruri din memoria noastră de lucru în memoria noastră pe termen lung. Dependența noastră scăzută de memoria de rechemare și atenția noastră tot mai scăzută poate să nu fie chiar atât de dezastruoasă precum zic unii. Iar internetul și aplicațiile axate pe gândirea în rețea ne ajută. Acestea acționează ca un al doilea creier. Și cred că asta ne face mai eficienți.

---