Prezidențiale 2020: Două secții de votare de peste hotare vor avea un program special de activitate

Două secții de votare de peste hotarele țării vor avea un program special de activitate pe 1 noiembrie. Este vorba despre secția de votare nr. 1/342, orașul Strasbourg, Republica Franceză și secția de votare nr. 1/307, orașul Baku, Republica Azerbaidjan.

Foto: UNIMEDIA

CEC a instituit program special de activitate, în cadrul alegerilor prezidențiale de duminică, pentru secția de votare nr. 1/342, orașul Strasbourg, Republica Franceză, între orele 7:00 și 20:00.

Decizia vine în contextul extinderii măsurilor restrictive de către autoritățile Republicii Franceze, legate de situația epidemiologică generată de Covid-19, precum urmare a declarării celui mai înalt grad de alertă anti-teroristă, în urma atacurilor din Nice și Avignon.

În acest context, Reprezentanța permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, cu sediul în orașul Strasbourg, a fost notificată de către autoritățile orașului că accesul în clădire unde își va desfășura activitatea secția de votare, va fi sistat la orele 20.00.

Totodată, CEC a decis instituirea programului de activitate a secției de votare nr. 1/307, orașul Baku, Republica Azerbaidjan, între orele 7:00 și 18:00. Acțiunea este determinată de necesitatea asigurării votului în maximă siguranță pentru alegători, cât și pentru membrii organului electoral, care urmează să numărare și totalizeze rezultatele alegerilor, deplasându-se la domiciliu în intervalul orelor permise.

Declararea de către autoritățile Republicii Azerbaidjan a Legii marțiale în legătură cu conflictul militar azero-armean prevede introducerea stării de asediu în mai multe orașe, inclusiv în orașul Baku. Prin urmare, starea instituită depășește limitele suveranității naționale a statului, iar Republica Moldova, prin reprezentanța Ambasadei, are obligația să respecte și să se conformeze legilor statului gazdă.

Această situație limitează accesul în orașe, astfel aflarea în stradă după orele 19:30 nu este recomandabilă, iar în intervalul orelor 21:00 – 06:00 aflarea persoanelor pe străzi și în spații publice fără permise speciale este interzisă.


Pub