03:11:51 29.03.2024
Stiri

Anatol Șalaru: „Octavian Țîcu a ales să spună doar ADEVĂRUL în această campanie și anume că UNIREA este singura soluție reală pentru R. Moldova. Un vot pentru Octavian Țîcu este un vot pentru România Mare”

Actualitate 30.10.2020 21:50 Vizualizări1802 Autor: Ziarul National
Anatol Șalaru: „Octavian Țîcu a ales să spună doar ADEVĂRUL în această campanie și anume că UNIREA este singura soluție reală pentru R. Moldova. Un vot pentru Octavian Țîcu este un vot pentru România Mare”


România a fost tot timpul alături de R. Moldova, iar reunirea este singura soluție reală pentru ca cetățenii să aibă un trai decent. Candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la alegerile prezidențiale, Octavian Țîcu, a ales să spună acest adevăr, în condițiile în care celelalte „soluții” sunt doar mici tratamente aplicate unui bolnav în comă, consideră secretarul executiv al PUN, Anatol Șalaru, care a făcut bilanțul campaniei prezidențiale.

„Partidului Unității Naționale a fost creat cu un singur scop: reunificarea R. Moldova cu România. Am auzit în această campanie tot felul de promisiuni, în special cu pensiile, încât la un moment dat aveam sentimentul ca Președinția R. Moldova va deveni noua „Casă de Pensii”. S-au vehiculat promisiuni despre cum unii contracandidați ai lui Octavian Țâcu vor aduce saci cu bani doar pentru că ei poarta un nume. Eu pot să vă spun că după alungarea lui Plahotniuc tot au încercat să ceară bani de pe la UE și până la urmă tot la București au ajuns unde au solicitat 200 de milioane de euro”, a declarat Șalaru.

Anatol Șalaru a subliniat că de-a lungul timpului s-a văzut foarte bine care sunt prietenii R. Moldova.

„Nu cred că a fost în R. Moldova vreun eveniment cu probleme fără ca România să nu ne sară in ajutor. Dacă au fost inundații, România a trimis soldații români să ajute, iar apoi a finantat construcția de la zero a unor sate întregi ce fuseseră luate de ape. Atunci când se închideau școlile și copiii nu aveau cum ajunge la lecții, România a donat 200 de microbuze. Când a început pandemia, am văzut cu toții șirul de tiruri și camioane cu medicamente și tot ce era necesar pentru combaterea covidului, inclusiv medici români care au venit să muncească alaturi de medicii noștri, salvând viețile cetățenilor noștrii. De asemenea, proiectul SMURD implementat de România și pe banii României salvează zilnic vieți. Nu putem uita nici de gazoductul Iași-Chișinău a cărei sarcină este asigurarea independenței energetice.



În toate România a fost alături de noi. Și vom ajunge să scăpăm din marasmul acesta doar cu ajutorul României și fiind alături de România. 30 de ani de așa-zisă „independență” au dovedit doar faptul că R. Moldova este un stat eșuat, deoarece pe un teritoriu furat nu poți crea o țară.

Depinde de votul nostru dacă vom continua să ne scăldăm în utopii sau vom alege un om capabil să facă Unirea. Unirea nu este o himeră. Unirea este poate singurul lucru concret pe care cetățenii acestei țări îl pot decide dând un vot pentru Octavian Țîcu. Un vot pentru Octavian Țâcu este un vot pentru România Mare”, a conchis Anatol Șalaru.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md