fbpx

raport | Creștere continuă a discursului de ură și instigare la discriminare în campania prezidențială. Candidații care le-au folosit cel mai des

Cel de-al cincilea raport al Misiunii de Observare Promo-LEX a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie a constatat o creștere continuă a numărului de cazuri de utilizare a discursului de ură atât de către candidați, cât și de către politicieni, lideri de opinie, jurnaliști și cetățeni. Doar în perioada de referință au fost identificate cel puțin 76 de cazuri noi, cu 13 mai multe decât în perioada precedentă de monitorizare, notează asociația.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Usatîi, lider la folosirea acestui gen de discurs

Dintre acestea, în 46 de cazuri autorul acestui tip de discurs a fost candidatul Renato Usatîi (PN), în trei cazuri Andrei Năstase (Platforma DA) și în câte un caz autori au fost Dorin Chirtoacă (Blocul Electoral UNIREA), Violeta Ivanov (Partidul Șor) și Igor Dodon (CI).

Dodon – candidatul cel mai vizat

Alte 15 cazuri de mesaje de ură și/sau instigare la discriminare i-au vizat pe 5 din cei 8 candidați înscriși în cursa electorală. Astfel, Igor Dodon a fost vizat în 5 cazuri, Maia Sandu – 4 cazuri, Violeta Ivanov – 3 cazuri, Dorin Chirtoacă – 2 cazuri și într-un caz a fost vizat Renato Usatîi.

De asemenea, au fost înregistrate șapte cazuri noi de discurs de ură împotriva alegătorilor, în general, și a alegătorilor de pe malul stâng al râului Nistru, în special.

„Asociația Promo-LEX atrage atenția că utilizarea discursului de ură și instigare la discriminare în spațiul public și mass-media de către candidați și susținătorii acestora, în contextul campaniei electorale, afectează atât demnitatea contracandidaților, cât și a persoanelor care fac parte din anumite grupuri sociale, inclusiv atunci când sunt utilizate prejudecăți și stereotipuri sau se instigă la discriminare și violență”, se arată într-o declarație Promo-LEX.

Citește și: raport | Tot mai multe încălcări pe finalul campaniei prezidențiale. PSRM s-ar fi implicat în majoritatea activităților candidatului independent Igor Dodon

Raportul integral poate fi accesat aici.

Alegerile prezidențiale se vor desfășura în această duminică, 1 noiembrie.

Articole asemănătoare

Back to top button