‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 23 aprilie, 2024
4.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriȘi-a triplat productivitatea de recoltare a legumelor datorită investițiilor într-un echipament modern

Și-a triplat productivitatea de recoltare a legumelor datorită investițiilor într-un echipament modern

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

O companie de procesare a legumelor din Transnistria și-a triplat productivitatea de recoltare a conopidei și broccoli, datorită unui echipament modern, mecanizat, procurat cu sprijinul proiectului USAID/Agricultura Performantă în Moldova.

Echipamentul în valoare aproximativă de 85 de mii de dolari permite companiei să reducă de trei ori timpul de recoltare a legumelor.

Odată cu obținerea acestor performanțe, procesatorul a dublat suprafața terenurilor cultivate cu aceste legume, ajungând, astfel la 56 de hectare, inclusiv datorită parteneriatelor dezvoltate cu fermierii din regiune.

Deși conopida și broccoli congelate sunt tot mai solicitate de consumatori, anterior compania nu putea produce cantități comerciale necesare, deoarece producerea și recoltarea acestor legume implica multă muncă manuală, iar costurile înalte făceau produsele necompetitive.

”Anterior, manual reușeam să recoltăm timp de 8 ore doar jumătate de hectar de broccoli sau conopidă. Cu noul echipament reușim să recoltăm în același timp, până la 2 hectare. Astfel, fabrica procesează continuu, fără pauze, un aspect extrem de important în obținerea unui sinecost mic al producției finale”, spune reprezentantul companiei, Artiom Dobran.

„Prin mecanizarea procesului de recoltare cu același număr de muncitori compania a majorat volumul de legume procesate de 2,8 ori”, a mai adăugat reprezentantul companiei.

Mecanizarea procesului de recoltare a legumelor permite companiei să își extindă suprafețele cultivate, în continuare și să crească volumul de conopidă și broccoli congelată pentru a face față solicitărilor importatorilor.

Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova, afirmă că agricultura Republicii Moldova va prospera doar atunci când toți antreprenorii, indiferent de regiune, vor avea acces egal la tehnologii moderne și la informații. Prin conjugarea eforturilor vor obține produse competitive pentru piața de export.

„Prin procurarea echipamentului modern de care a beneficiat compania de procesare din Tiraspol și parteneriatul construit cu fermierii, cu suportul proiectului USAID/APM, s-a reușit dezvoltarea unui model eficient de agricultură performantă, care generează bunăstare în comunități, un model care poate fi adoptat de alți antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului”, a declarat Scott Hocklander.

‹ adv ›

Potrivit șefului misiunii USAID, pentru a oferi șanse egale fermierilor de pe ambele maluri ale Nistrului, USAID în ultimii patru ani a investit în jur de 1,3 milioane de dolari în susținerea sectorului agricol din regiunea transnistreană.

Datorită acestor investiții au fost dezvoltate mai multe activități demonstrative, programe educaționale pentru pregătirea forței de muncă calificată, dar și promovarea unor tehnologii avansate.

Fabrica de conserve pentru copii din Tiraspol are o experiență de mai bine de 15 ani în producerea legumelor congelate. Aproape 90% din produsele companiei sunt exportate pe piața Uniunii Europene și a țărilor CSI.

‹ adv ›

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›