Zi însângerată în Franța: Trei atacuri teroriste, într-o singură zi. Cine este atacatorul de la catedrala Notre Dame din Nisa, unde au fost ucise 3 persoane

Autorul atacului de la catedrala Notre Dame din Nisa, care a decapitat o femeie și a ucis alte două persoane, este un cetăţean tunisian în vârstă de 21 de ani, susţin surse apropiate anchetei, citate de Reuters şi AFP, potrivit Agerpres. El a ajuns în Europa după ce a traversat Mediterana până pe insula Lampedusa, de unde a intrat în Italia și, apoi, în Franța.

Foto: Agerpres / EPA / SEBASTIEN NOGIER

Identitatea atacatorului nu a fost confirmată oficial, însă, potrivit unor surse citate de AFP, se numeşte Brahim Aouissaoui.

El ar fi intrat în Franţa din Italia, unde a ajuns prin insula Lampedusa din Marea Mediterană, situată la jumătatea distanței dintre Tunisia și Italia și, totodată, un nod important în traseul migranților spre Europa, au arătat sursele AFP.

Tânărul a ajuns în Franţa la sfârşitul lui septembrie, unde a fost plasat în carantină de autorităţile italiene înainte de a fi vizat de un ordin de a părăsi teritoriul şi lăsat liber, susţine o sursă locală apropiată de dosar. El nu a depus cerere de azil în Franţa, a mai precizat această sursă.

Potrivit unei alte surse apropiate de dosar, anchetatorii nu dispun decât de un document al Crucii Roşii italiene care să ateste identitatea lui Brahim Aouissaoui.

Zi însângerată în Franța

Un atac terorist cu armă albă a avut loc joi în orașul francez Nisa. Trei oameni au murit, dintre care unul decapitat, după ce un bărbat înarmat cu un cuțit i-a atacat într-o catedrală din centrul orașului.

Încă două atacuri au fost înregistrate ulterior, unul în Avignon, și unul la Consulatul francez din Arabia Saudită.

Un alt incident a avut loc la Lyon, unde un afgan îmbrăcat în ţinută tradiţională, înarmat cu un cuțit şi considerat ameninţător, a fost reţinut joi după-masă.

Întreaga Franță a fost vizată în „atacul terorist islamist” comis la Nisa, a declarat joi seară preşedintele Emmanuel Macron, sosit la locul atacului de la catedrala Notre Dame.


Pub