De ce Polonia interzice avorturile și care e situația în Moldova. Explicăm

PE SCURT

Deja de o săptămână străzile Poloniei sunt împânzite de protestatari. În cea mai mare parte, acestea sunt femei revoltate de legea care a fost votată joi, 22 octombrie, de către Tribunalul Constituțional. Magistrații au decis să interzică avorturile chiar și în caz de malformaţii grave ale fătului, întrucât acestea ar fi „incompatibile” cu Constituţia. Excepție sunt doar cazurile de viol, incest sau dacă sarcina reprezintă pericol fatal pentru mamă. 

Această hotărâre a nemulțumit o mare parte din polonezi, motiv pentru care au ieșit în stradă.

PE LUNG

Decizia reprezintă o schimbare majoră în Polonia, pentru că anulează „compromisul privind avortul” – o lege din 1993 care nu a trecut prin mari schimbări în ultimele două decenii. De fapt, aceasta nu este singura încercare a guvernării să interzică total avortul. În 2016 și 2018, partidul de guvernământ a cerut în Parlament interzicerea avortului.

„Vom face tot posibilul ca femeia să nască pruncul indiferent dacă sarcina va fi una dificilă, iar copilul se va naște mort și cu deformații, pentru ca acesta să fie botezat, îngropat și să aibă un nume”, a declarat politicianul Jaroslaw Kaczynski. Însă, această schimbare a fost zădărnicită de fiecare dată de protestele în masă. 

„Revărsarea pe scară largă a furiei în ultima săptămână a reflectat frustrarea acumulată de mulți, după ce a urmărit eroziunea constantă a instituțiilor menite să protejeze democrația”, explică Marcin Matczak, specialist în domeniul constituțional și profesor universitar de drept din Varșovia, scrie The New York Times

„Vrem să avem dreptul să alegem”, scandează manifestații pe străzile din orașele Poloniei în timp ce deputatul și liderul partidului de conducere Jaroslaw Kaczynski, îndeamnă pe Facebook biserica și susținătorii săi să se opună celor care protestează împotriva acestei legi și numește opoziția „criminali care încearcă să distrugă națiunea poloneză”. 

În această duminică, un grup de femei îmbrăcate în mantii lungi roșii și bonete albe, drept simbol al femeilor subjugate, ca în romanul The Handmaid’s Tale („Povestirea cameristei”), s-au plimbat printr-o catedrală ca formă de protest împotriva implicării bisericii în luarea deciziilor. 

Legile avortului din Polonia erau și așa unele dintre cele mai restrictive din Europa. Astfel, în fiecare an, aproximativ 100.000 de poloneze merg în altă țară ca să avorteze, scrie BBC

Dunja Mijatović, comisara pentru drepturile omului al Consiliului Europei a scris pe Twitter că este o zi tristă pentru drepturile femeilor, iar decizia Curții Constituționale este, de fapt, interzicerea avorturilor, care va duce la avorturi clandestine sau făcut peste hotare, pentru femeile care-și permit asta și un chin și mai mare pentru cele care nu-și permit.  

De asemenea, mulți ginecologi au criticat această hotărâre. Dr. Maciej Jedrzejko a declarat că interdicția va duce la o creștere a numărului de avorturi periculoase, ilegale, susținând că educația sexuală și accesul la contraceptive sunt cele mai bune modalități de a limita avorturile, scrie AP.

Poliția din Polonia a reacționat dur la acțiunile de protest și a folosit spray cu piper împotriva manifestanților. 

Cum stă Moldova la acest capitol

În Republica Moldova dreptul femeii la avortul sigur e garantat de legislaţie. Orice femeie mai în vârstă de 16 ani are dreptul să întrerupă o sarcină la dorinţa ei până la 12 săptămâni. Adolescentele mai tinere de 16 ani au nevoie de acordul părintelui sau reprezentantului său legal. După 12 săptămâni și până la 21 de săptămâni există o listă de indicaţii medicale și sociale ale Ministerului Sănătății, conform căreia poate fi obţinută permisiunea pentru avortul tardiv.

Totodată, legea prevede că orice persoană are dreptul de a lua liber decizia referitoare la numărul copiilor şi la timpul naşterii lor în căsătorie sau în afara căsătoriei. Iar statul garantează neamestecul său în realizarea de către cetăţeni a dreptului la luarea liberă a deciziei referitoare la reproducere.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în ultimii șapte ani, numărul avorturilor a scăzut, dacă în 2010 erau efectuate 14.785 de avorturi anual, atunci în 2017 – 12.025. Mai mult, statisticile arată că numărul avorturilor a scăzut de trei ori comparativ cu anul 1995.  

Cu toate acestea, un studiu despre „Biserică și stat în Republica Moldova” realizat, în 2016, arată că subiectul avorturilor este actual în toate țările cu populație majoritar creștină. Toate bisericile resping cu fermitate avortul condamnând deopotrivă femeia și medicii implicați. În acest sens, începând cu 2015, la sfârșitul lunii martie în fiecare an este organizat „Marșul pentru viață”, prin care manifestanții se pronunță împotriva întreruperii sarcinii. 

În perioada pandemiei, Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive (CIDSR) a lansat serviciul de avort medicamentos gestionat de la distanță, prin telemedicină, primul de acest tip în țara noastră. Scopul acestui proiect este de a facilita accesul femeilor la servicii de avort medicamentos, metoda recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.

Sursa foto cu protestele din Polonia: Reuters și sbs.com

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.