fbpx

Un edil ar fi dat în chirie fiului său un spațiu din primărie. Ce pedeapsă riscă acesta

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința primarului din Bănești, raionul Telenești pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În perioada 2009 – 2019, în timpul exercitării mandatelor de primar, subiectul ar fi semnat cu fiul său trei documente juridice referitoare la închirierea unui spațiu din primărie cu o suprafață de 32,8 m²,  licitațiile fiind câștigate de către acesta, în calitate de administrator a unei asociații de economii care acordă împrumuturi.

Astfel, primul contract, în valoarea de 3071 de lei anual, a fost încheiat în anul 2009, pentru un termen de 10 ani, iar cel de-al doilea contract a fost semnat, la fel, de către primar, în anul 2019 pentru un termen de 20 de ani, timp în care fiul urma să achite în fondul primăriei plata pentru chirie în valoare de 4700 de lei anual. 

Suplimentar, conform materialelor probatorii, primarul ar fi fost cel care a calculat suma chiriei, acest fapt fiind confirmat în borderoul de calcul al chiriei bunurilor de proprietate publică, pe care și-a pus semnătura.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a solicitat punctul de vedere al primarului, acesta a motivat că nu a informat Autoritatea despre conflictul de interese real admis, deoarece nu cunoștea despre prevederile legislației speciale a ANI.

Totuși, inspectorul de integritate consideră că necunoașterea legislației nu reprezintă o scuză plauzibilă, astfel că subiectul nu poate fi absolvit de răspunderea juridică.

În rezultatul acestor acțiuni, inspectorul de integritate a stabilit că – primarul a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese deoarece nu a declarat în termen conflictul apărut și nu a soluționat conflictul de interese prin abținerea sa de la semnarea actelor în privința fiului său.

Dacă actul de constatare emis va rămâne definitiv, ANI va solicita organului competent de a iniția procedura de ridicare a mandatului de primar. Totodată, subiectul va fi înscris în Registrul interdicțiilor și nu va putea deține o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de primar, pentru o perioadă de trei ani.

Articole asemănătoare

Back to top button