Mass-media a anunţat că extremistul de dreapta german, Horst Mahler, condamnat pentru propagandă negaţionistă la 10 de închisoare, a fost eliberat marţi din penitenciarul din localitatea Brandenburg an der Havel.
El însuşi mărturiseşte în scrierile sale că radicalizarea sa antisemită s-ar fi produs în timpul detenţiei. După 1990 s-a apropiat de cercuri extremiste de dreapta şi s-a înscris în formaţiunea radicală de dreaptă, Partidul Naţional-Democrat (NPD). Totodată a activat în organizaţii care negau Holocaustul (de exemplu, în Deutsches Kolleg) şi susţinea noua mişcare a aşa-numiţilor „Cetăţeni ai Reich-ului” / „Reichsbürger. (Această organizaţie eterogenă refuză recunoaşterea Republicii Federale Germania.În ultimele luni a fost o prezenţă constantă la demonstraţiile împotriva coronarestricţiilor. În luna august, un grup de Reichsbürger a încercat să pătrundă cu forţa în sediul Parlamentului federal din Berlin, din clădirea Reichstag-ului – cf. „Reacţii după atacarea Parlamentului german de către extremişti de dreapta”, RFE, 31.8. 2020).
Biografii bizare. Similitudini Mahler-Garaudy
De remarcat este faptul că Mahler nu este singurul caz al unui radical de stînga care treptat s-a transformat într-un radical de dreapta. Poate cel mai elocvent exemplu pentru această schimbare la faţă ar fi cel al lui Roger Garaudy (1913-2012), fost membru al Partidului Comunist Francez, exclus din partid pentru că s-a solidarizat cu reformiştii cehoslovaci, suprimaţi în 1968 de către armata invadatoare a Pactului de la Varşovia.
Convertit la catolicism, devenind mai târziu musulman, Garaudy şi-a expus, în 1996, tezele anti-semite, rasiste şi negaţioniste în volumul „Les Mythes fondateurs de la politique israélienne” – „Miturile fondatoare ale politicii israeliene”. În 1998, cartea a fost tradusă şi în limba română, (Fundaţia Fronde / Editura Alma Tip, Bucureşti) şi completată cu o postfaţă semnată de susţinătorul său român, George [Piscoci] Dănescu, stabilit la Paris, unde administra aşa numita „librărie antitotalitară românească”.
Receptării cărţii lui Garaudy în România i-au fost dedicate mai multe pasaje şi în „Raportul final” al Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului în România (Polirom, Iaşi, 2005). „Apariţia Miturilor fondatoare”, notează autorii „Raportului”, „care i-a atras lui Garaudy o condamnare din partea justiţiei franceze, a fost salutată nu numai de publicaţia lunară prolegionarã din Sibiu Puncte cardinale, ci şi apăratã în numele dreptului la liberă exprimare de profesorul Nicolae Manolescu, pe atunci în conducerea Partidului Naţional-Liberal (PNL), sau de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, redactorul-şef al ziarului Adevărul. Pentru C.T. Popescu, criticile aduse în străinătate scrierilor lui Garaudy nu făceau altceva decât să pună în chestiune ‚libertatea de gândire’, iar condamnarea Miturilor fondatoare echivala cu a-l sancţiona pe Descartes.” (p. 368)
Cazul Garaudy devenise ulterior în România cazul juridic Dănescu. „În apărarea lui George Pişcoci-Dănescu” a sărit colonelul (R), Vasile Zărnescu, unul dintre cei mai vocali negaţionişti din România. Textul lui Zărnescu a fost publicat iniţial pe platforma extremistă de dreapta, AlterMedia (între timp interzisă) şi apoi (pe 8. 5. 2013) în „Revista online şi tipărită a Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere” care-şi spune „Monitor SRI” (accesată ultima dată aici, marţi 27. 10. 2020).
