Ce este un card de credit și cum funcționează. Explicăm

În Republica Moldova cardul de debit a devenit o normalitate. În timp ce cardul de credit este abia la începutul etapei de popularizare. Potrivit datelor Băncii Naționale din Moldova, la mijlocul anului curent, în țară erau emise 2,04 milioane de carduri de debit și doar 46 mii de carduri de credit, ceea ce constituie doar circa 2% din cardurile aflate în circulație. Aceasta în condițiile în care în țările occidentale cardul de credit a devenit popular încă la sfârșitul secolului trecut. Care sunt avantajele unui card de credit și cum ar putea fi folosit acesta? 

Care e deosebirea dintre cardul de debit și cardul de credit

Cele două carduri sunt instrumente de plată emise de bănci și sunt legate de conturi bancare. Dar acestea sunt probabil singurele aspecte pe care le au în comun cele două tipuri de carduri.

Cardul de debit este legat de un cont bancar, unde de obicei îți ții banii, adică salariul, pensia sau economiile.

Cardul de credit de asemenea este legat de un cont bancar, dar acesta va unul care îți oferă acces la banii împrumutați de la instituția bancară.

Cu cardul de debit faci tranzacții în limita propriilor bani, pe care tu îi ai în cont, iar cu cardul de credit poți să faci tranzacții din banii împrumutați de bancă.

Cum funcționează

Cardul de credit este un instrument de plată, prin care ai acces la o linie de credit pe care o poți folosi pentru achitarea cumpărăturilor sau pentru retrageri de numerar din contul creditului oferit de bancă în limita stabilită, inclusiv de la bancomate, atât în țară cât și în străinătate. Cu alte cuvinte, banca creează un cont bancar și îți acordă o linie de credit, prin care îți împrumută mijloace bănești. Băncile oferă clienților o sumă limitată de bani care se numește „limita de credit”.

În ultimii ani, băncile din Republica Moldova au diversificat substanțial pachetul oferit la cardurile de credit. Poți identifica posibilitatea emiterii cardurilor pentru sume mai mici chiar până la 50 mii de lei și pe un termen de până la un an. Dar cele mai tentate sunt cele care variază de obicei între 100 și  300 mii de lei. Se acordă pentru un termen de 3 ani cu posibilitatea de reînnoire automatizată a limitei de credit.

Ratele dobânzilor variază de la bancă la bancă, de la 12% până la 18 %. Un alt detaliu interesant este că aceste carduri oferă o anumită perioadă de grație în care nu se percepe dobânda. De obicei aceasta variază între 45 și 60 de zile. Deci, în cazul rambursării integrale a creditului în perioada de grație banca nu percepe nicio dobândă. Cardul de credit poate fi folosit de deținătorul acestuia după cum dorește. Acesta poate efectua diverse plăti la magazinele care acceptă cardurile sau, pur și simplu, poate retrage numerar de la bancomate. Prin natura sa, însă, cardul de credit este un produs destinat facilitării plăților la comercianți și, mai puțin, pentru a retrage banii de la bancomate.

Cine poate beneficia de card de credit și cum îl obții

Condițiile de emitere a cardurilor de credit sunt afișate pe site-urile băncilor comerciale din Moldova. Ele variază în funcție de suma și termenul creditelor. Totuși, în linii generale, băncile de la noi oferă cardurile cetățenilor Republicii Moldova, de obicei cu vârsta între 20 și 63 de ani, care să aibă experiență minimă de muncă, cel puțin 4- 6 luni la locul actual de muncă. Cardul de credit se acordă în baza buletinului de identitate valabil. Ar trebui să știi că pe lângă aceasta vei prezenta extrasul din contul de card salarial, iar la necesitate, banca poate solicita documente suplimentare.

Pentru o sumă mai mare de 100 000 lei, unele bănci solicită deținerea unui imobil  locativ, teren de construcții sau agricol sau grădini. 

Avantajele și capcanele cardului de credit

Cardul de credit oferă suportul necesar în perioada în care ai nevoie de bani sau, după cum se arată pe site-ul unei bănci de la noi, este un portofel de rezervă pe care îl poți folosi atunci când nu mai ai bani în buzunar. Cu acesta poți achita în magazine, retrage numerar din bancomate în orice moment, băncile nu percep comision la achitarea cu cardul online sau la comercianți. Achiți dobânda doar pentru suma real folosită și doar pentru perioada în care ai utilizat creditul.

Experții în domeniul recomandă utilizarea cardului de credit cu precauție, în caz contrar el ar putea fi unul „costisitor”. În primul rând, cardul de credit ar trebui să fie evitat la retragerea banilor din bancomat. Aceasta pentru că vei avea de plătit comisioane de retragere mai mari decât de exemplu în cazul cardului de debit. În al doilea rând, ar trebui să ai grijă la perioada de grație și să nu o depășești. În cazul în care nu rambursezi integral suma datorată până la sfârșitul perioadei de grație, atunci se pot aplica dobânzi și anumite taxe. Și în al treilea rând, atunci când semnezi contractul, fii precaut și clarifică toate comisioanele și tarifele fixe pe care ar trebui să le achiți. 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.