Cinci acte falsificate, depistate la frontiera moldo-română, în ultimele zile. Polițiștii de frontieră au inițiat cercetări penale

Cinci acte falsificate au fost depistate la frontiera moldo-română. Polițiștii de frontieră au inițiat cercetări penale pe faptul deținerii și folosirii actelor oficiale false, anunță Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Foto: www.rise.md

Primul act ridicat a fost un permis de conducere care ar fi emis de către autoritățile naționale competente. Acesta urma să fie transmis unei persoane stabilite în Marea Britanie. Conducătorul auto a declarat că a primit coletul respectiv de la un necunoscut și nu este în cunoștință de cauză despre cele depistate.

Un alt conațional riscă să fie documentat penal după ce polițistul de frontieră a depistat în bagajul personal, patru acte cu semne vizibile de falsificare. Documentele identificate neveridice, în urma examinării cu tehnica din dotare, a fost: o carte de identitate românească, permis de conducere moldovenesc și două certificate de competență profesională a conducătorului auto, toate eliberate pe numele posesorului.

Audiat, bărbatul, locuitor al raionului Sîngerei, a recunoscut că și-a perfectat actele prin intermediul unui necunoscut căruia trebuia să-i transmită ulterior suma 300 de euro. Acesta a intrat în posesia actelor ridicându-le dintr-o locație publică prestabilită fără a se întâlni cu persoana.

În repercursiune, toate actele au fost remise în adresa laboratorului tehnico-juridic al Poliției de Frontieră, pentru realizarea expertizei. Polițiștii de frontieră vor continua cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor.


Pub