Acum o zi, ofițerii de investigații și cei ai Secției Echipe Mobile din cadrul Direcţiei au acționat pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților în zona de frontieră.
Astfel, în orașul Otaci a fost oprit în trafic un Opel Vectra, cu numere de înmatriculare lituaniene. La volanul mijlocului de transport a fost legitimat un cetățean moldovean de 28 de ani, locuitor al raionului Ocnița.
Din cercetările primare s-a stabilit că toate actele de însoțire nu sunt valabile, iar autoturismul cu mult depășise termenul legal de ședere pe teritoriul Republici Moldova.
Audiat, conducătorul auto a comunicat că şi-a achiziţionat maşina de la un locuitor al orașului Rîșcani, documentele fiind deja perfectate contra sumei de 300 de dolari.
Ca urmare, mijlocul de transport a fost indisponibilizat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Otaci, iar acţiunile pentru elucidarea cazului sunt întreprinse în continuare de către poliţiştii de frontieră.
Conducătorul auto riscă o pedeapsă contravențională prin cumul, conform art.287 (alin.9) CC al R.Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!