„Oare ce-o să zică lumea despre mine?”. Podcastul Cealaltă pandemie, Episodul 3

Cum ne afectează stigmatizarea legată de coronavirus? Care este impactul acestei boli la nivel mintal? Și care este impactul fizic al trăirilor negative atunci când trecem prin această boală?

În cel de-al treilea episod al podcastului „Cealaltă pandemie” vorbim despre efecte, atât fizice, cât și mintale, pe care le are coronavirusului asupra noastră, atât individual, cât și la nivel de societate.

În acest episod aflăm și povestea Alinei și a familiei ei, care au avut coronavirus în luna iulie. Atunci, chiar dacă a avut simptome mai acute, Alina a fost nevoită să aibă grijă de părinții ei și a simțit că rolurile s-au inversat.

Iar efectele emoționale și psihologice ale bolii le-au resimțit încă mult timp după asta:

„Ei s-au simțit mici și neajutorați. Eu am simțit povara de a ocroti niște copii, pentru că noi cumva suntem mai informați, eu stăteam toată ziua pe net, urmăream jurnale, fiecare cum trece prin asta, mai vorbeam cu 30 de oameni în paralel, mai scriam pe Facebook ce mi se întâmpla și, cumva, mai dădeam drumul din ceea ce este în mine.  Ei erau doi închiși în casă și cu o fată care îi suna la fiecare două ore și îi întreba cât e temperatura și dacă ai strănutat, de câte ori ai tușit azi.”

Psihologa Daniela Terzi-Barbăroșie spune că „impactul stării noastre emoționale asupra stării noastre de sănătate este direct”.

Ascultă episodul integral aici:

Dacă încă nu le-ai ascultat, poți accesa primele două episoade aici.

Conform OMS, stigmatizarea persoanelor infectate cu Coronavirus poate avea efecte multiple și la diferite niveluri. Pe lângă efectul individual, atunci când o persoană este afectată psihologic de atitudinea negativă a celor din jur, vorbim și despre un efect amplu la nivel social: stigmatizarea și discriminarea pot diminua coeziunea socială, adică ne fac mai puțin uniți, și duc la izolarea unor grupuri de oameni. Aceste lucruri, la rândul lor, pot genera tot mai multe cazuri de coronavirus, în loc să contribuie la diminuarea acestora. 

Am absolvit Facultatea de Jurnalism la Iași și am acumulat o experiență de peste 10 ani în presa scrisă, televiziune, podcasting și presă online. Am lucrat și în domeniul jurnalismului financiar, comunicării guvernamentale și corporative. Îmi împart viața între Spania și Moldova și cred că scrisul are puterea de a schimba lumea.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.