Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Coronavirus: Spitalele olandeze debordate vor…

Coronavirus: Spitalele olandeze debordate vor începe să trimită pacienţi cu COVID-19 în Germania în câteva zile

Sistemul spitalicesc olandez este supus unei presiuni tot mai mari din cauza internărilor în contextul în care numărul zilnic de cazuri de noul coronavirus a ajuns la un nou record şi ar urma să înceapă să transfere unii pacienţi în Germania în două zile, a anunţat asociaţia spitalelor joi, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Aproape jumătate dintre paturile de la terapie intensivă sunt ocupate de pacienţi cu COVID-19, a declarat şeful asociaţiei LNAZ, Ernist Kuipers.

„Şi cu siguranţă lucrurile nu se vor încheia aici”, a mai spus el presei

„Numărul internărilor din spitale va continua să crească cel puţin până la sfârşitul lunii”, a adăugat Kuipers.

Numărul cazurilor zilnice de COVI-19 a fost de 9.271 joi, a anunţat Institutul naţional pentru sănătate publică (RIVM).

Guvernul a impus un lockdown parţial pentru a limita răspândirea pandemiei pe 14 octombrie, printre măsurile luate aflându-se şi închiderea tuturor barurilor şi restaurantelor din ţară.

Sursa: Agerpres