Linella lansează campania „Călătorește altfel – lasă bucătăriile lumii să intre în casa ta!

Linella lansează campania națională CĂLĂTOREȘTE ALTFEL – LASĂ BUCĂTĂRIILE LUMII SĂ INTRE ÎN CASA TA!”, prin care invită consumatorii să descopere noi experiențe culinare și așa cum orice călătorie are mereu puse deoparte surprize și cadouri, cei care fac cumpărături în oricare magazin Linella din țară, pot câștiga unul din cele 2020 de vouchere a câte 500 lei sau premiul mare – un automobil cu rulotă.

Campania are scopul de a împărtăși o altă perspectivă de a percepe lucrurile, care ne dă ocazia să redefinim noi moduri prin care și în continuare putem explora lumea. Printr-un circuit culinar în 4 zone diferite ale lumii, LINELLA propune o călătorie altfel, prin care să descoperim împreună deliciile celor mai renumite bucătării, iar punctul de destinație final va fi #acasa.

Anul 2020 este anul reinventării, anul în care găsim inspiraţie pentru a călători altfel. Am fost puși în fața unor provocări, trăim o nouă realitate, la care ne adaptăm și pe care, în același timp, o construim. Cu toții am amânat sau am renunțat la vacanțele de pe litoral sau în alte destinații îndepărtate. Și totuși, toate acestea însemnă că, deși lumea s-a schimbat, avem o mulțime de moduri prin care să descoperim noi experiențe.
Linella a fost dintotdeauna aproape de oameni, iar acest lucru rămâne neschimbat și în această perioadă. Acum când lumea arată diferit, propunerea noastră pentru consumatori este ca, în timp ce rămân atenți la sănătate și siguranță, să explorăm lumea altfel, timp de 8 săptămâni să pornim împreună într-un tur gastronomic virtual prin care vom descoperi bucătăriile lumii, oferind desigur și o serie de premii.”,
declară reprezentanții Linella.

În perioada 22 octombrie – 16 decembrie 2020, consumatorii care fac cumpărături în magazinele Linella din țară de minim 200 de lei pe un singur bon fiscal, în care se vor regăsi și cel puțin 2 produse din revista promoțională activă la momentul cumpărăturii, pot câștiga marele premiu – un automobil cu rulotă pentru vacanțe și experiențe memorabile alături de cei dragi sau unul din cele 2020 de vouchere de cumpărături în valoare de 500 de lei fiecare.

Pentru a participa la tombolă, consumatorii trebuie să înscrie codul de participare primit pe anexa bonului fiscal la casele de marcat, pe site-ul campaniei www.calatorestealtfel.linella.md , iar fiecare cod de participare înscris înseamnă o șansă în plus pentru a câștiga unul din cele 2021 de premii.
Mai multe detalii și regulamentul campaniei se găsesc pe www.calatorestealtfel.linella.md .

Despre LINELLA

Linella este o rețea națională, promotor al comerțului modern în Republica Moldova de peste 19 ani și are cea mai mare extindere geografică pe întreg teritoriul țării. Cu magazine prezente în peste 44 de localități, Linella are grijă să creeze cel puțin 20-25 de locuri de muncă, pentru ca localnicii să se bucure de siguranța zilei de mâine. Prin expansiunea continuă, Linella aduce un sprijin însemnat comunității locale prin amenajarea teritoriului, creșterea eficienței energetice la iluminatul public și prin parteneriate cu producătorii autohtoni. Mai mult, Linella este susținătoare a numeroase proiecte de educație, cultură, sport, ecologie și caritate. Astfel, rețeaua de magazine Linella este din ce în ce mai aproape de clienți, oferindu-le produse autohtone, mâncare tradițională moldovenească și produse proaspete, într-un mediu cât mai plăcut. Prin investiții permanente în tehnologii performante, Linella continuă să se orienteze spre calitate, diversitate, servire calitativă și prețuri avantajoase.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.