Andrei Năstase, către unioniști: „Voi obține simplificarea dobândirii dreptului la muncă în România pentru cetățenii noștri"

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, declară că va beneficia de sprijinul Guvernului de la București pentru ca cetățenii moldoveni să beneficieze de o procedură simplificată în obținerea dreptului la muncă în România. Candidatul la prezidențiale se referă „la accelerarea unor procese, precum reducerea termenului de acordare a cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni, elaborarea rapidă a mecanismului de angajare facilă a cetățenilor Republicii Moldova la lucru în România și simplificarea continuă a acestui proces”.

Foto: UNIMEDIA

„În calitate de președinte voi avea susținerea Guvernului României în demersurile mele de realizare și implementarea unor măsuri de ordin administrativ care să permită accelerarea unor procese atât de așteptate de către cetățenii Republicii Moldova precum reducerea termenului de acordare a cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni, elaborarea rapidă a mecanismului de angajare facilă a cetățenilor Republicii Moldova la lucru în România și simplificarea continuă a acestui proces atât de important pentru sute de mii de oameni, finalizarea a câteva sute de proiecte de înfrățire între localități din România și Republica Moldova, cu lansarea concomitentă a importante proiecte de infrastructură și, nu în ultimul rând, facilitarea comerțului mic transfrontalier pe ambele maluri ale Prutului", a declarat Andrei Năstase, candidat la alegerile prezidențiale.

Liderul Platformei DA și-a manifestat încrederea totală în partenerii săi liberali care conduc astăzi România și în bunele intenții și proiecte ale Președintelui român, Klaus Iohannis, în ceea ce privește dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România și Republica Moldova, una dintre pricipalele teme ale proiectului său „Moldova de Mâine”.

„Am studiat în România. Cei mai buni prieteni și parteneri ai mei locuiesc în stânga precum și în dreapta Prutului, iar relația extraordinară pe care Platforma DA o are cu Partidul Național Liberal, partidul care conduce astăzi România, alături de Președintele Klaus Iohannis, nu face altceva decât să valideze consistența, conținutul și valoarea proiectului nostru, MOLDOVA DE MÂINE. În MOLDOVA DE MÂINE va exista o cale ferată care să lege direct Chișinăul de București, aceasta fiind una dintre marile noastre dorințe încă de pe vremea în care eram studenți la Iași și așteptam o eternitate la Ungheni pentru schimbarea roților de tren,. O infrastructură de transport racordată normal între cele două maluri de Prut va face posibilă consolidarea și dezvoltarea relațiilor noastre economice și sociale, așa cum dezvoltarea unor proiecte culturale de anvergură va contribui la reunirea noastră, a tuturor, în spațiul comun geografic, istoric și cultural al devenirii noastre și care ne aparține, dar și căruia îi aparținem, de drept.

Trebuie să parcurgem cu încredere distanța care ne desparte de momentul pe care cu toții ni-l dorim. Metru cu metru, ceas cu ceas, proiect cu proiect! Mi-am asumat să aduc Moldova către România și asta o vom face!", a declarat Andrei Năstase.


Pub