Sunt oare drepturile unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni iluzorii în Republica Moldova? Ce separă acțiunile legitime ale poliției de relele și degradantele tratamente, cu voie sau fără de voie, la care este supus deseori cel reținut? Ce mai este de făcut ca modul în care operează poliția să reflecte o autentică abordare bazată pe drepturile omului? Și cum procedurile pot consolida inclusiv demnitatea profesională a polițistului? O convorbire la această temă – peste câteva minute – cu Victor Munteanu, directorul departamentului Justiție și Drepturile Omului în cadrul fundației Soros-Moldova.
Europa Liberă: Din câte mi-am dat seama din anunțul publicat pe Facebook, ați procedat la instruirea polițiștilor din prima linie – cum să procedeze ei, astfel încât în exercițiul funcțiunii, într-o situație mai tensionată, să respecte drepturile omului. Am înțeles corect?
Victor Munteanu: „În linii generale ați înțeles corect. Este vorba de elaborarea și aprobarea deja printr-un ordin al șefului Inspectoratului General al Poliției a unor proceduri unice standard de operare pentru poliție, proceduri standard de operare care să aibă, în primul rând, în vedere drepturile persoanei reținute.
Despre ce este vorba, ca să traducem asta într-un limbaj pe înțelesul ascultătorilor Dvs.? Orice om care intră în contact cu poliția, contact care se soldează cu o restrângere pe un termen foarte scurt a dreptului la libertatea de mișcare, deci, omul nu mai merge în direcția în care mergea, are consecințe foarte sofisticate și foarte complicate. Și acest contact trebuie să urmeze niște reguli extrem de clare. Prima dată este vorba despre informarea individului care este oprit de către poliție, din varii motive, despre motivele acestei intervenții în dreptul lui la libertate. Deci, omul trebuie să înțeleagă fiecare secundă de comunicare cu reprezentanții structurilor de forță, ca să zic așa, a puterii coercitive a statului, în prima linie la puterea coercitivă a statului se află poliția.
Polițiștii foarte rar înțeleg un lucru cât se poate de simplu: pe omul de rând care intră în contact cu poliția deloc nu-l interesează obligațiile polițistului de a-și întocmi actele și birocrațiile și a răspunde birocrației, omul are un singur interes – să scape cât mai repede de acest contact neplăcut.
Numărul 1 – de ce i se întâmplă ce i se întâmplă și 2 – ce urmează. Și aici avem interese contrare de obicei. Poliția odată ce intervine în dreptul Dvs. de libertate, îl restricționează, are niște birocrații în spate, are un termen foarte restrâns în care trebuie să întocmească o sumedenie de acte ș.a.m.d. Ei, din păcate, polițiștii foarte rar înțeleg un lucru cât se poate de simplu: pe omul de rând care intră în contact cu poliția deloc nu-l interesează obligațiile polițistului de a-și întocmi actele și birocrațiile și a răspunde birocrației, omul are un singur interes – să scape cât mai repede de acest contact neplăcut. Nimeni niciodată nu a spus că contactul cu poliția este un contact plăcut și este, de fapt, un fel de stat la taclale.”
Europa Liberă: Din ce rezultă această obligație? Ca și cum a apărut o noutate din senin sau dintr-un act care era valabil, Constituția?
Victor Munteanu: „Nu, nu, nu. Asta este greșeala pe care o facem cu toții când este vorba de activitatea poliției. Noi, în mod eronat, credem că actele normative, tehnic vorbind, de care se conduce poliția în activitatea sa este Convenția, Constituția, Codul penal, Codul de procedură penală, Codul contravențional etc. Este doar parțial valabil. Este vorba de chestiuni foarte tehnice, policing-ul așa-numit înseamnă mecanisme unice standarde de intervenție. Dați-mi voie să traduc acest lucru printr-un exemplu destul de clar – dacă pe mine m-a oprit un polițist în stradă și îmi spune ceva, și eu nu înțeleg nici în română, nici în rusă, vi se pare ceva ieșit din comun? Nu! Deci sunt cetățean, de exemplu, turc și vorbesc doar turca și în acest moment eu nu mai pot pleca, căci eu sunt reținut.
Orice act întocmit de acest polițist în privința mea și acțiune va fi lovită de nulitate totală din simplul motiv că nu mi s-a asigurat dreptul la traducere și interpretare, nu este treaba mea să înțeleg limba română sau limba rusă, este treaba polițistului să aibă instrumente la mână prin care eu ca persoană reținută înțeleg în orice secundă ce mi se întâmplă și-mi este adus la cunoștință într-o limbă pe care o înțeleg. Aici intervin o sumedenie de alte chestiuni de natură tehnică care nici pe departe nu au treabă cu textul general al Constituției.
Altfel spus, cum apelez eu în calitate de polițist, un specialist care are licență să traducă ceea ce scriu și ceea ce spun, ce se întâmplă, de unde-l iau, cine îl plătește, cum este autentificată și verificată calitatea actului de traducere. Deci, asta înțeleg eu prin proces standard de operare. Or, cum am mai spus de multiple ori, toată lumea înțelege că diavolul se ascunde în detalii, nu e nevoie să operăm cu termeni de la nivelul norilor foarte generali. Policing-ul înseamnă că toată lumea acționează într-un mecanism unic, cunoscut, prin proceduri standarde de operare. Și noi suntem la primii pași, din păcate, în acest sens.”
Europa Liberă: De ce abia acum? Rezultă că până acum era la discreția unui caporal sau unui locotenent-major cum anume să execute Constituția și Decalogul biblic?
Poliția în Republica Moldova ca și în majoritatea statelor cu un trecut accentuat totalitar sovietic este foarte frecvent înțeleasă și interpretată ca o extindere a voinței, dacă nu chiar pe alocuri a bâtei politice.
Victor Munteanu: „De ce tocmai acum? Pentru că poliția în Republica Moldova ca și în majoritatea statelor cu un trecut accentuat totalitar sovietic este foarte frecvent înțeleasă și interpretată ca o extindere a voinței, dacă nu chiar pe alocuri a bâtei politice, lucru care este total incompatibil cu un regim democratic, or poliția într-un stat democrat trebuie să apere valorile democratice, statul de drept și drepturile individului, inclusiv împotriva pornirilor autoritare, autocrate și autoritariste ale liderilor politici. Or, așa cum este tradițional în țara noastră, sistemul coercitiv al statului de la poliție până la justiție și procuratură foarte frecvent dansează pe tonalitățile date de conducătorii politici ai țării. Acest lucru are repercusiuni.”
Europa Liberă: Teza Dvs. o ilustrează foarte bine ceea ce se întâmplă la Minsk.
Victor Munteanu: „La Minsk se întâmplă lucruri grave, se întâmplă crime împotriva umanității. Nu știu măsura în care va răspunde liderul autocrat și ușor deja sărit de pe fix, vor răspunde oamenii care în cotidianul lor merg la serviciu și execută ordine de-a dreptul criminale. Acest lucru trebuie să-l înțeleagă fiecare polițist: un ordin, indiferent cine îl dă, trebuie să facă deosebire dintre un ordin criminal și un ordin care coincide cu legea, cu actul normativ și cu Constituția căreia trebuie să se supună.”
Europa Liberă: Dar, revenind acasă, uitați-că, am văzut un video când un polițist era mușcat de deget și infractorul, presupusul infractor nu-l slăbea. Atunci îi mai arde acelui polițist să-i spună: „Ai dreptul să păstrezi tăcerea”?
Victor Munteanu: „Asta este o speculație. Dvs. ca jurnalist aveți dreptul să o faceți, iar noi ca juriști și, mai ales, polițiștii nu au dreptul să pice în plasă, să muște această nadă. Deci avem întotdeauna un raport care trebuie să fie foarte clar între aplicarea corectă a forței și acest lucru este permis de lege, este indicat de lege atunci când trebuie, pentru că poliția de asta și este putere coercitivă ca să curme acțiunile criminale și acțiunile infracționale, contravenționale, inclusiv îndreptate împotriva lui și ceea ce spuneți Dvs. se cheamă „ultraj”, adică o acțiune infracțională îndreptată împotriva unui polițist aflat în exercițiul funcțiunii. Întrebarea Dvs. este: „De ce acest polițist avea rezerve să acționeze așa cum ar fi trebuit sau cum credem noi că trebuia să-și apere degetul?”.”
Europa Liberă: Poate nu avea utilajul respectiv, un electroșocher?
Victor Munteanu: „Nu este adevărat! Nu are instruirea necesară pentru asta și îi este frică de consecințele care vor urma. Va urma neapărat un dosar pe depășirea funcțiilor de serviciu, este foarte posibil să se trezească în dosarul personal cu tot felul de observații, inclusiv posibil un dosar penal pe tratament inuman și degradant. Și aici avem iarăși o chestiune pe care trebuie s-o înțelegem – este o ierarhie foarte ciudată, ca să zic așa, în interiorul poliției, când este vorba de acțiunile lor. Deci, procesual vorbind, polițistul, ofițerul de investigație, ofițerul de urmărire penală, ofițerul de escortă deasupra procesual are procurorul. Or, procurorul nu este specialist în tactică, dar el are libertatea să pornească un dosar penal pe tortură, astfel acest polițist va prefera să facă tot posibilul să treacă cumva cu vederea această chestiune, să mai lase de la sine, numai să nu se trezească cumva cu un dosar personal, un dosar de tortură ș.a.m.d. pornit împotriva lui, care se va întâmpla mai devreme sau mai târziu.”
Europa Liberă: Deci, impresia profană că polițiștii mai degrabă sunt tentați să fie violenți, că mai degrabă acționează exagerat este greșită, ei suflă în iaurt?
Victor Munteanu: „Lucrurile astea sunt în valuri, hai să zic așa. Atunci când, cum am spus la început, există un fel de tonalitate dată de sus de către politicieni: „Acționați în forță, că aveți un fel de undă verde”, lucrurile acestea se întâmplă..”
Europa Liberă: 7 aprilie 2009, de exemplu.
Victor Munteanu: „După care cine răspunde pentru asta? Și inventăm imediat, găsim 3, 4, 5, 10 țapi ispășitori și tot ei sunt. Noi ne-am ciocnit nu o singură dată când, pe de o parte, poliției i se dă un fel de undă verde să acționeze depășindu-și atribuțiile de serviciu, pe de altă parte, ulterior tot ei sunt cei care vor suporta consecințele. De ce se întâmplă acest lucru? Încă o dată am zis: pentru că în loc să face policing, așa cum trebuie și cum scrie legea în țara asta, noi foarte frecvent înțelegem poliția ca o bâtă. Stop, asta poliția trebuie s-o facă, ei au acte normative de care trebuie să se conducă și demnitatea profesională.”
Europa Liberă: Și revenim la acest standard pe care Dvs. vreți să-l introduceți. De fapt, le dați mecanismul de protecție pentru polițiști și de protecție a bietului șofer turc oprit în plin trafic?
Victor Munteanu: „Absolut! Acesta este ABC-ul. Dar mai e ceva la mijloc, întotdeauna există un „dar”, ABC-ul acesta-i foarte bun, dar nu va fi respectat atât timp cât nu este adus la cunoștință, nu este promovat în interior ca actul normativ nr. 1 de care trebuie să ne ghidăm cu toții. Atât timp cât vom avea triplă ierarhie în poliție, hai să zic așa, ca să înțelegem despre ce vorbim: procesual polițistul, ofițerul de urmărire penală, cel de investigație are procuror; administrativ are șeful inspectoratului care foarte frecvent șefii, în loc să de ocupe doar de chestiuni administrative, dau indicații de natură nu doar tactică, ci și procesuală...”
Europa Liberă: Adică, te duci să-l salți pe acela, după aia discutăm?
Victor Munteanu: „Exact! Deci, atât timp cât avem duble, triple standarde și avem cerințe diferite în momente diferite, vom avea norme foarte bune și paralel vom avea un comportament care nu coincide acestor norme. Asta este una. Doi: posibilitățile de natură tehnică. Noi nu putem să facem norme sub niște standarde obiectatorii, nu este treaba nici a poliției, nici nu știu a cui, pentru că nu există o toaletă cu apă, dar este vorba de dreptul la sănătate a individului care a fost reținut pentru 72 de ore. Deci, când vorbim despre dreptul la sănătate, vorbim și despre niște lucruri extrem de simple: felul în care este administrată medicamentația, dacă o persoană reținută de către polițiști face un atac epileptic, în transportul poliției trebuie să avem niște tehnici extrem de clare. Faptul că sunăm la 112 nu soluționează absolut nimic, aici intervin alte mecanisme, lipsește o mașinărie complexă de comunicare printre următoarele servicii, dacă vă puteți imagina: poliție, sistemul de sănătate publică, traducători autorizați etc., toate lucrurile acestea trebuie să funcționeze. Hrana, alimentarea unei persoane deținute, aici apare cu totul altă întrebare: de unde, când, standarde, livrare? Sau se mai întâmplă și altele și în toată lumea ne lăudăm acum și am văzut că se laudă, pe bună dreptate pe alocuri, că, în sfârșit, modernizăm izolatoarele de detenție preventivă, dar dacă o să ne uităm atent să vedem, o să mergem acolo, ne punem niște întrebări: cine face curățenie în izolatoare? Există un contract cu o persoană și este angajată care să vină să facă curățenie acolo sau nu? Avem o toaletă în care se trage apă și este conectat acest izolator la un sistem centralizat de canalizare sau nu? Avem apă potabilă acolo sau nu? Avem apă potabilă în mașina care transportă deținutul sau nu? Despre asta vorbim, când vorbim despre respectarea drepturilor persoanelor reținute, vorbim despre lucruri puțin de spus simple, faptul că am reținut o persoană și o bănuiesc de săvârșirea unei infracțiuni, asta nu înseamnă deloc că trebuie din start să îi introduc și niște limitări, și niște restricționări care echivalează cu tratament inuman și degradant. Omului îi e foame, omului îi e sete, omul are nevoie de toaletă, omul face crize, omul are nevoie de administrarea medicamentației și nu este corect toate aceste lucruri să le punem în capul polițistului care efectuează rețineri. El nu este specialist în administrarea de medicamente și el nu este omul care trebuie să-i dea medicamentul de care are nevoie acea persoană, pentru asta este o mașinărie complexă care trebuie să funcționeze. Din păcate, acest lucru nu funcționează încă foarte bine în Republica Moldova. Adică este vorba de acte normative cu caracter secundar, care în complexitatea lor trebuie să comunice între ele de la acte departamentale, ele nu există, noi avem o cultură diabolică a actelor normative cu caracter secundar. Adică, acte emise care se emit altele peste dânsele fără a le anula pe precedentele și tot așa. Deci există ordine, instrucțiuni, instrucțiuni la ordine etc., etc., etc., care amețesc toată lumea, or asta este baza activității polițienești, nu procedura și Constituția, astea sunt fantastice, sunt foarte importante și foarte bune, ele trebuie traduse în chestiuni de zi cu zi, omul face policing, asta înseamnă pasul 1, pasul 2, pasul 3, pasul 4... Nu trebuie să-i cerem polițistului să fie profesor universitar, specialist în Cod de procedură penală, nu este corect, or, aparent, asta facem. Ceea ce este total greșit.”
Europa Liberă: Urcați, de fapt, un Everest, în aparență insurmontabil. Pe unde sunteți, pe la poale, pe la mijloc?
Victor Munteanu: „Eu sunt optimist în privința asta. Eu nu cred că este insurmontabil, este nevoie de crearea unei culturi adecvate polițienești și a unui răspuns adecvat la necesitățile care vizează activitatea operațională a poliției de zi cu zi.”
Europa Liberă: Și ca un optimist, spuneți-mi, unde sunteți?
Trebuie să aibă suficienta integritate și pregătire să zică la momentul potrivit: „Acesta este un act criminal și eu nu pot face asta”
Victor Munteanu: „Eu cred că suntem la mijloc, nu suntem deloc în situația de pe timpul ministrului Papuc, nu suntem acolo, deși există întotdeauna riscuri să picăm înapoi, există aceste riscuri și garanțiile trebuie să vină chiar din interiorul poliției. Dacă poliția nu se va opune individual și colectiv ordinelor vădit ilegale și criminale, de genul celor care apar la momentul de față în Belarus, nu se opune, se face părtașă la acțiuni criminale, într-adevăr, și la acțiuni de tortură, depășirea atribuțiilor de serviciu. Trebuie să aibă suficienta integritate și pregătire să zică la momentul potrivit: „Acesta este un act criminal și eu nu pot face asta”. Și în același timp trebuie să aibă suficientă demnitate profesională și îndrăzneală, și pregătire, atunci când este mușcat de deget sau este călcat intenționat pe picioare de un conducător auto, trebuie să aibă instrumentele și îndrăzneala, și garanțiile profesionale că își poate apăra demnitatea profesională, integritatea fizică cu mijloace puse la dispoziție de actele normative și de o practică bine întocmită și bine respectată.
Asta încercăm noi să facem – să promovăm clar standardele. Cel mai periculos în activitatea poliției există amatorismul după modelul la ceea ce în perioada sovietică numeam самодеятельность, este teatru și era самодеятельность (spectacole ale amatorilor), când toată lumea mergea să cânte la cor, pentru că așa trebuie. Nu, nu putem face poliție și policing după modelul самодеятельность-ului sovietic. Toată lumea trebuie să aibă niște norme! Noi încă nu le avem. Toate polițiile moderne au niște norme extrem de clare de comportament și de reacții la mii de situații posibile. Asta învață la Academia de Poliție, nu învață povești și nu învață constituții comparate la nu știu câte state.
Noi vrem din polițiști să facem, în primul rând, juriști. Nu este adevărat! Și nu e necesar să faci acest lucru. Deocamdată nu am ajuns acolo unde să lucrăm la tactică. Dacă eu am să ajung și în loc de un doctor terapeut am să fac un specialist în sănătate publică, eu voi avea specialist în sănătate publică, nu doctor care trebuie să-mi administreze, la momentul potrivit, medicamentul potrivit. Exact același lucru este și despre poliție. Dacă eu îl fac specialist în Constituție și în coduri, și nu știu în ce, și nu-i dau instrumentul de lucru când, cum exact trebuie să intervină și cu ce tactică pentru a păstra raportul acesta necesar dintre aplicarea forței și respectarea drepturilor persoanei reținute sau pentru restabilirea ordinii publice, sau păcii și bunăstării în comunitate, sau pentru reducerea unui conflict, vom avea ceea ce avem – самодеятельность.
Eu intuiesc tentative de implicare a poliției în procese postelectorale și tocmai pentru că este ceva normal, este ceva corect într-o societate democratică și într-un stat democrat ca oamenii să protesteze.
Mai ales că, nu vreau să cobesc, dar eu intuiesc tentative de implicare a poliției în procese postelectorale și tocmai pentru că este ceva normal, este ceva corect într-o societate democratică și într-un stat democrat ca oamenii să protesteze. Aici apar marile provocări pentru poliție. Da, protestele sunt normale, protestele trebuie acceptate, protestele trebuie înțelese. Felul în care reacționăm ca polițiști, felul în care ne comportăm în timpul unor proteste și felul în care sunt tentați și dornici politicienii să atragă polițiștii de partea lor ca și protectori, ca să zic așa, ca și o extindere a voinței politice, aceste lucruri trebuie înțelese și polițiștii, în primul rând, să se păzească foarte tare, ei vor fi primii care vor suporta, ulterior, consecințele.”
