fbpx

Maia Sandu, despre alianța cu socialiștii și căderea Executivului condus de ea: „Nu am plecat. Am fost înlăturați”

Maia Sandu susține că alianța cu socialiștii a fost unica soluție pentru a-l înlătura pe Plahotniuc de la putere. În același timp, ea afirmă că Executivul pe care l-a condus nu a abdicat, ci a fost înlăturat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ei, socialiștii și democrații ar fi simțit că reforma justiției se materializează. În cadrul dezbaterilor de la ProTV aceasta a precizat că după numirea procurorului, care s-a soldat atunci cu scandal, urmau mai multe măsuri de „curățare” a sistemului judecătoresc.

„Am fost înlăturați de la guvernare prin votul socialiștilor și democraților, atunci când au simțit că reforma justiției se materializează și că este periculos pentru ei să ajungem să avem procurori independenți și curajoși. Și nu doar procurori, pentru că următoarea etapă era proiectul de lege care ținea de curățarea sistemului judecătoresc”, a spus lidera PAS.

Sandu a precizat că unele programele ale Guvernului Sandu au fost preluate de actualul Executiv, în special inițiative legate de sfera socială.

Precizăm că, la emisiune a fost invitat și Igor Dodon. Acesta, însă, a anunțat anterior că nu va participa la dezbateri electorale, cel puțin în primul tur al scrutinului.

Articole asemănătoare

Back to top button