(video) Un Mercedes Benz, furat de pe teritoriul unei întreprinderi din Dobrogea. Suspecții riscă să petreacă după gratii următorii 10 ani

Doi bărbați care ar fi furat un automobil de pe teritoriul unei întreprinderi din Dobrogea au fost reținuți de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție a sec. Botanica. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 10 ani de închisoare.

Polițiștii au fost alertați de către un locuitor al comunei Dobrogea, mun. Chișinău, care a anunțat că de pe teritoriul unei întreprinderi a fost răpit un automobil de marca „Mercedes Benz”. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a declarat oamenilor legii că a parcat mașina pe teritoriul întrepriderii în noaptea de 16 octombrie, iar dimineața când a venit nu a mai găsit-o. Suma prejudiciului constituie 200.000 lei.

Polițiștii au depistat automobilul în sectorul Buiucani, iar suspecții erau în mașină în acel moment.

Indivizii, în vârstă de 37 și 42 de ani, originari din Camenca. au fost escortați la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor. Aceștia și-au recunoscut vina, relatândcă au pătruns pe teritoriul întreprinderii, unde au văzut mașina și profitând de faptul că nu este nimeni, au furat-o.

Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al DP mun. Chișinău. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 5 la 10 ani. Suspecții nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru infracțiuni similare.


Pub