(video) Ultima oră! Ion Ceban își ia liber de la Primărie pentru a se implica în campania electorală, alături de Igor Dodon

Primarul capitalei, Ion Ceban a anunțat acum câteva clipe că își ia concediu din cont propriu, pentru o săptămănă, timp în care se va implica în campania electorală, sprijinindu-l pe actualul șef de stat, candidatul independent Igor Dodon.

Foto: UNIMEDIA

Ion Ceban și-a explicat decizia prin „dorința de a continua proiectele frumoase la nivel de minicipiu, dar care pot fi realizate doar prin conlucrarea constructivă dintre toate structurile statului”.

„Dragi locuitori ai municipiului Chișinău!

Acum un an, cu susținerea Dvs, dar și al colegilor, am început implementarea mai multor proiecte, ce au ca scop transformarea capitalei noastre.

Astăzi, rezultatele muncii noastre le poate vedea fiecare locuitor, fiecare cetățean, și dezvolta alte proiecte în continuare.

Am început renovarea străzilor, trotuarelor, trecerilor pietonale subterane, reabilităm parcuri și piețe, achiziționăm troleibuze și autobuze noi în capitală. Dar mai avem mult de muncit.

Ceea ce am înțeles în această perioadă de când sunt în funcția de primar: este imposibil să faci lucruri importante și mari de unul singur și doar în echipă și într-o bună colaborare cu toate structurile statului, Guvern, Parlament și nu în ultimul rând Președinție poți reuși în realizarea mai multor obiective pentru cetățeni.

În ultima perioadă, tot mai des sunt confuzii în ceea ce privește mă implic sau nu în campania electorală, că aș face acest lucru fiind în funcția de primar sau alte comentarii care nu-și au locul.

Sunt corect și de aici pornesc.

Astăzi, împreună cu Igor Dodon, anunț că timp de o săptămână, îmi iau concediu din cont propriu și mă alătur echipei pentru a-l susține pe candidatul independent, Igor Dodon în campania electorală.

Am decis să mă implic și să îl susțin pe Igor Dodon – o persoană și un lider, pe care îl știu de 20 de ani, care a știut să consolideze o echipă puternică.

Am încredere în Igor Dodon și îl susțin în cadrul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

Împreună putem reuși multe lucruri frumoase pentru viitor”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

„Mă bucur că în fruntea municipiului Chișinău se află un profesionist, ce nu face politică, ci muncește. Ne propunem ca împreună să realizăm multe proiecte de anvergură”, a declarat Igor Dodon, într-un filmuleț plasat pe Facebook.


Pub