image
Sursa foto: Jurnal.md

Diaspora din Italia solicită partidelor pro-europene și unioniste să înceteze războiul mediatic: „Faceți un front comun!”

Reprezentanții Diasporei din Italia, membrii Centrului Padova și Veneto, participanți activi la numeroase proteste legate de evenimentele social-politice de la Chișinău se arată îngrijorați de situația de criză care a afectat toate domeniile din Republica Moldova din cauza politicilor promovate de actuala guvernare. Membrii asociației s-au întrunit duminică la Padova, în Prato della Valle și au discutat inclusiv situația legată de prezidențiale.

Ca rezultat, membrii Diasporei din această țară au emis o declarație în care îndeamnă cetățenii să participe activ la alegeri și să-și dea votul conștient. Totodată aceștia au adresat un îndemn forțelor pro-europene și unioniste să se așeze la masa de tratative, până la desfășurarea alegerilor, și să convină asupra unui singur candidat la funcția de președinte.

Textul integral al Declarației:

Pe 1 noiembrie 2020 în Republica Moldova vor avea loc alegerile prezidențiale.

Cunoaștem cu toții în ce situație dramatică se află țara noastră: sărăcie, corupție, injustiție, lipsa unui stat de drept și deznădejdea în ziua de mâine au favorizat depopularea masivă a Republicii Moldova.

Securitatea țării noastre este extrem de vulnerabilă și în grav pericol datorită nepresedintelui Dodon.

La aceste alegeri avem o șansă reală să schimbăm lucrurile spre bine!

Ne adresăm către toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de apartenența etnică, religioasă și culturală, deoarece avem același scop: eliberarea țării noastre de actualul regim corupt și mafiot.

Stimați concetățeni, nu fiți indiferenți, fiți responsabili, aveți grijă de soarta țării noastre.

Participați masiv la alegeri și convingeți cât mai multe persoane să-și exercite dreptul și datoria civică de vot.

Moldova are nevoie de o schimbare, o schimbare a președintelui pentru a iniția procesul de restabilire a normalității și a constituirii unui stat de drept.

Facem apel la simpatizanții partidelor pro-europene și unioniste, să înceteze războiul mediatic și cel de pe rețelele de socializare deoarece de acest lucru are de profitat nepreședintele Dodon.

Ne adresăm, totodată, către forțele politice pro-europene și unioniste din Republica Moldova cu următorul mesaj: cerem să Vă așezați la masa de tratative, până la desfășurarea alegerilor, și să conveniți asupra unui singur candidat. Faceți un front comun! Încă nu este târziu! Fiți responsabili, soarta țării este în pericol! În caz de eșec consecințele vor fi dramatice!”

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: