/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

Saakashvili spune că în ajunul alegerilor din Georgia, pe numele său sunt pornite mai multe dosare penale

missing
20 octombrie 2020, ora 22:30

Fostul Președinte al Georgiei, actualul șef al Comitetului Executiv al Consiliului Național de Reformă din Ucraina, Mikheil Saakashvili, spune că în ajunul alegerilor parlamentare care se vor desfășura pe 31 octombrie, în Georgia, pe numele său sunt deschise mai multe dosare penale.

Mikheil Saakashvili este de părere că aceste dosare sunt pornite la comandă, întrucât sondajele arată că partidul său „Mișcarea Națională Unită” (UNM) ar putea lua același scor precum și partidul care se află la guvernare „Visul Georgian”, în spatele căruia stă oligarhul Bidzina Ivanishvil.

Întrebat cum apreciază șansele UNM la alegerile din 31 octombrie, Mikheil Saakashvili a spus că „deja am câștigat. Eu știu că ei au degând să fraudeze alegerile, dar noi suntem pregătiți pentru un astfel de scenariu. Este un oligarh, în spatele căruia stă Moscova, el știe că revenirea mea în Georgia înseamnă dezvoltarea statului”. 

Mai mult, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, fostul președinte al Georgiei a spus că dacă s-ar lua în calcul eventualul scor al opoziției, atunci UNM și formațiunile care nu se află la putere ar pute forma o majoritate.

„Ei nu vor ca partidul meu să câștige. Sondajele arată că avem aproximativ același rating ca și partidul care se află la putere, iar împreună cu partidele din opoziție formăm o majoritate. Ei sunt în panică. De exemplu în fiecare săptămână pe numele meu sunt pornite noi dosare penale. Nu este vorba despre cazuri de corupție, dar despre vânzare de terenuri, trădare de patrie etc”, a declarat Mikheil Saakashvili.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram