‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
16.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFermierii după întâlnirea cu ministrul Agriculturii: nu s-a soluționat nimic

Fermierii după întâlnirea cu ministrul Agriculturii: nu s-a soluționat nimic

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

„Nu se face nimic pentru a ne ajuta să ieșim din această criză și ne tot hrănesc cu promisiuni”, este concluzia fermierilor protestatari care s-au întâlnit astăzi cu ministrul Agriculturii, Ion Perju.

Sursa: MADRM

Fermierii, 8 la număr, au mers azi la minister pentru a vedea ce soluții au reușit să identifice, între timp, autoritățile, însă au plecat de acolo mai dezamăgiți decât au venit.

„N-am ajuns la nici o înțelegere. Am văzut că domnul ministru nu a avut nici un răspuns concret pentru noi. În toată această perioadă, în care ni se tot promite de sus că se caută resurse financiare, nu s-a lucrat deloc. Ne-a zis de o sumă de bani oferită de Federația Rusă, dar nici asta nu știe când ajunge”, a menționat Andrei Dînga, un fermier din Ștefan Vodă, care a participat la discuții.

Sursa: MADRM

Fermierii nu-și pot explica de ce se bate de atâta timp pasul pe loc.

„ Cât despre celelalte revendicări, ni s-a spus că abia se discută. Nici măcar n-au venit cu soluțiile lor, dacă ceea ce le propunem noi nu le place”, a mai adăugat fermierul.

De cealaltă parte, conducerea ministerului Agriculturii a menționat într-o postare pe Facebook că Guvernul este în proces de identificare a surselor financiare pentru achitarea compensațiilor pentru grupa a II-a.

Sursa: MADRM

Mai mult decât atât, oficialul le-a reamintit fermierilor de cele 300 de milioane de lei oferite pentru compensarea parțială a cheltuielilor suportate la semănatul și întreținerea culturilor cerealiere din prima grupă afectate de secetă care au fost deja distribuite în conturile fermierilor, însă, în mărime de doar 294 de milioane de lei.

Agricultorii au precizat că joi ar urma să se întâlnească cu premierul Ion Chicu și ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța pentru a reveni la acest subiect.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›