Judecătorii, procurorii, avocații și notarii din Moldova își sărbătoresc ziua profesională. Ce le-au urat oficialii

Comunitatea juriștilor își marchează, astăzi, tradițional, sărbătoarea profesională. Cu acest prilej, șeful statului, Igor Dodon, prim-ministrul Ion Chicu, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, dar și alți oficiali și instituții ale statului au adresat mesaje de felicitare reprezentanților breslei.

Foto: poza simbol

„Stimați exponenți ai profesiilor juridice, radițional, vă transmit sincere felicitări și urări de noi realizări în misiunea pe care o îndepliniți în numele dreptății și al supremației Legii.

Exercitând cele mai diverse roluri: de magistrat, procuror, avocat, notar, executor judecătoresc, funcționar public, dumneavoastră sunteți cei care conferiți societății un curs corect, care promovați valorile democratice și, în mod direct, contribuiți la construirea încrederii în stat și în lege.

Este primordial ca justiția să-și recapete credibilitatea și este obligația fiecăruia dintre noi, inclusiv a actorilor politici, să respectăm criteriile de independență, imparțialitate și de neimplicare în actul justiției care constituie, de altfel, o condiție eminentă pentru un stat de drept.

Înfăptuirea actului justiției trebuie să se bazeze exclusiv pe nevoia specifică de dreptate. Or, el este cel dintâi care trebuie să aducă stabilitate, mai ales într-o societate de tranziție ca a noastră, în care politicienii vin și pleacă.

Suntem solidari în ideea că o națiune nu poate progresa cu adevărat în lipsa unei justiții corecte, eficiente și funcționale, care trebuie să se afle în slujba oamenilor, fiindcă astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de implicarea plenară a tuturor juriștilor în amplul proces de reformare a sectorului justiției”, a menționat Igor Dodon, în mesajul său de felicitare.

Și premierul Ion Chicu a transmis juriștilor un mesaj de mulțumire și recunoștință pentru activitatea pe care o desfășoară: „Stimați lucrători din domeniul justiției, stimați judecători, procurori, avocați și notari, vă adresez cele mai sincere urări de bine și sănătate și vă doresc în continuare realizări remarcabile în munca nobilă pe care o desfășurați. Cei mai buni reprezentanți ai comunității juridice din țară s-au evidențiat întotdeauna prin competență, etică profesională, responsabilitate, onestitatea și decență personală.

Este important ca juriștii să promoveze și să transmită buna experiență prin asigurarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului, asigurarea unui stat de drept cu implicarea juriștilor profesioniști pentru a perfecționa legislația. Astfel, aplicând o justiție echitabilă, veți apăra interesele legitime ale societății, ale cetățenilor și veți proteja drepturile și libertățile lor constituționale, veți consolida statalitatea și combate corupția.

O societate democratică are nevoie de o justiție echitabilă, așa cum oricine are nevoie de ordine și dreptate. Acestea sunt în sarcina și expertiza Dvs. și țin de demnitatea și devotamentul profesional”.

Ministrul Jsutiției, Fadei Nagacevschi, a venit cu un îndemn către colegii săi de breaslă, în contextul sărbătorii profesionale: „Stimați colegi juriști, vă îndemn să vă exercitați profesia cu multă dăruire, profesionalism și responsabilitate, să aveți puterea de a acționa întru asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și siguranței și încrederii în înfăptuirea calitativă a actului de justiție, iar finalitatea prestației dumneavoastră de jurist întotdeauna să dea substanță principiilor Statului de Drept și Supremației Legii. Dragi juriști, vă doresc pace, prosperitate, multă sănătate şi reușite frumoase pe plan personal, performanțe remarcabile în munca dumneavoastră nobilă”.

Și președinta interimară a Consiliului Superior al Magistraturii, Luiza Gafton, a adresat un mesaj de felicitare tuturor juriștilor din țară.

Mesajul președintei interimare a CSM, cu ocazia Zilei Juristului / Sursa:CSM

Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar și reprezentanții altor instituții ale statului s-au alăturat mesajelor dedicate reprezentanților Justiției.


Pub