Andrei Năstase: „Este important să votăm la 1 noiembrie cu rațiune și responsabilitate. Oamenilor li se ascunde realitatea, aceea că sunt singurul candidat care îl poate bate pe Igor Dodon în turul II"

Liderul Platformei DA a vorbit într-un interviu despre programul de țară cu care a venit în fața alegătorului în alegerile prezidențiale, cum va realiza prevederile acestuia, dar și cum vede realitățile din actuala campanie electorală.

Foto: UNIMEDIA

- Domnule Andrei Năstase, ați denumit programul dumneavoastră de țară MOLDOVA DE MÂINE. Cum îl puteți caracteriza în doar câteva cuvinte și care este viziunea care a stat în spatele redactării și asumării acestuia?

Proiectul MOLDOVA DE MÂINE este un proiect de țara care răspunde, prin conținutul său, aspirațiilor și așteptărilor cetățenilor Republicii Moldova. Este un proiect integrat și coerent, conectat cu obiectivitate la realitățile economice și sociale ale momentului.

Proiectul propune oamenilor o viziune de dezvoltare pe termen lung și conține abordări ferme în ceea ce privește lupta cu oligarhia și coruptia, eliberarea justiției și edificarea în tara noastră a statului de drept.

Proiectul este structurat pe fiecare domeniul esențial al ecosistemului nostru social, economic, politic și cultural. Propun oamenilor consens național, unitate și solidaritate pentru edificarea unui stat modern și democratic, conectat la valorile democrațiilor europene.

Veți găsi în acest proiect abordări concrete în ceea ce privește educația, sănătatea, asistența socială, pensii și salarii, locuri de muncă, agricultură, politica externă și de securitate, reformarea instituțiilor statului, iar toate aceste abordări au drept scop reclădirea unei Moldove în care cetățeanul este respectat, iar statul se află permanent în slujba acestuia.

Președintele trebuie să aibă, în viziunea mea, un rol activ și angajant, trebuie să asume direcții clare de dezvoltare folosind corect toate prerogativele sale constituționale. Prin modelul său de conduită, președintele Republicii Moldova trebuie să ofere tuturor cetățenilor încrederea și speranța că Republica Moldova poate fi așezată, prin efortul nostru comun, în rând cu toate celelalte țări civilizate ale lumii.

- Care este abordarea dumneavoastră în ceea ce privește vectorul extern de dezvoltare a Republicii Moldova?

Locul Republicii Moldova este alături de România și de toate celelalte țări europene, nicaieri in alta parte. Vectorul extern de dezvoltare va fi vectorul european, din considerente evidente; mă refer la faptul că geografic, cultural, spiritual și aspirațional suntem și vom rămâne europeni.

Apropierea de România și dezvoltarea parteneriatul strategic dintre cele două țări, parteneriat care în 2020 a împlinit 10 de existență, este unul dintre pilonii esențiali ai evoluției noastre în context regional și european.

Vectorul european presupune pe de o parte conectarea imediată la piețele economice și financiare europene, dar și la asumarea, în detaliu, a valorilor care stau la baza construcției Uniunii Europene, ca model funcțional de cooperare economică, financiară, socială și culturală. Și aici mă refer la edificarea statului de drept, garantarea independenței justiției și a tuturor drepturilor și libertăților cetătenești.

Imaginea Republicii Moldova în Europa și în lume va presupune un efort diplomatic fără precedent deoarece această imagine a fost distrusă de duplicitatea actualului președinte, de dublul său limbaj și de lipsa completă de predictibilitate diplomatică.

Voi asuma, în calitate de titular al tuturor obligațiilor de reprezentare externă a Republicii Moldova, refacerea reputației noastre ca stat și voi impune prin abordările mele un model nou de președinte: angajat, onest, ferm și decis să negocieze toate relațiile externe ale Republicii Moldova doar în beneficiul cetățenilor țării.

- Cele mai recente evenimente din zona de securitate transnistreană readuce în actualitate, chiar în această campanie electorală, o temă mai veche a Republicii Moldova, o temă care rămâne și astăzi nerezolvată. Care este punctul dumneavoastră în această privință?

Tema transnistreană nu a primit până acum atenția cuvenită din partea actualului președinte, deoarece el a decis să administreze acest subiect în propriul său folos politic și electoral. Tema transnistreană trebuie și poate fi rezolvată printr-un efort diplomatic foarte serios, cu respectarea strictă a integrității teritoriale a Republicii Moldova. Transnistria este teritoriul Republicii Moldova, iar conflictul înghetat acum foarte mulți ani nu este decât o soluție temporară oferită unui subiect sensibil doar pentru unii, pentru cei care nu-și doresc reîntregirea noastră teritorială.

Se poate aborda această tema din perspective diferite și se poate rezolva pe cale diplomatică; avem nevoie de un președinte care să abordeze cu seriozitate tema transnistreană, iar eu sunt capabil să fac acest lucru. Nu uitați, am fost primul care a denunțat public "Balșoi Paket" al lui Igor Dodon și nu voi permite ca astfel de abordări să stea pe agenda diplomației noastre.

Voi găsi aliați diplomatici în Europa care să abordeze în cheie corectă acestă problematică. Transnistria nu se negociază, Transnistria se recuperează!

- Care sunt soluțiile pe care le vedeți aplicabile pentru garantarea securității energetice a Republicii Moldova pe termen lung?

Diversificarea surselor de aprovizionare este principala soluție, iar noul gazoduct Iași - Ungheni - Chișinău trebuie dezvoltat. Întreaga colaborare dintre Republica Moldova și România, în domeniul energetic, trebuie dezvoltată, mai ales că Romania are deja statut de exportator. Eu pot face asta, relația mea cu România este cea mai bună pe care o are un candidat la președinția Republicii Moldova.

Se impune să investim masiv în soluții verzi de energie, puțin poluante, să dezvoltăm programe naționale care să încurajeze acest lucru. Este nevoie să ne cuplăm la toate programele și proiectele europene care finanțează energia verde și să adoptăm cu încredere politicile lor în acest domeniu.

Voi propune, imediat după preluarea mandatului de președinte, un pact național pentru eficiență energetică și aici mă refer la finanțări multi-anuale care să permită consumatorilor industriali dezvoltarea de soluții alternative de energie pentru capacitățile lor de producție. Și, nu în ultimul rând, mă angajez să ofer Republicii Moldova, prin efort diplomatic consistent, acces pe toate piețele internaționale de energie și să implementăm, la nivel de stat, politici coerente de achiziție a acestor surse de energie.

Securitatea energetică poate fi garantată prin asigurarea accesului liber la diferite surse de aprovizionare.

- Reforma justiției și asigurarea independenței instituțiilor de drept este o temă care se regăsește și în programele prezidențiale ale altor candidați. Dumneavoastră cum veți aborda acest deziderat?

Prima mea acțiune ca președinte va fi implementarea Hotărârii Parlamentului prin care Moldova a fost declarată stat capturat. Eu am gândit și scris acest proiect de hotărâre în 2019. Din păcate, partenerii noștri de anul trecut au renunțat să susțină implementarea acestei hotărâri.

O dată cu implementarea acestei hotărâri, reforma justiției se va putea face foarte repede, dar NU prin concursuri. Judecătorii și procurorii care au slujit regimului oligarhic vor pleca imediat din sistem. Vom lua la control toate averile acestora, iar cele care se vor dovedi a fi fost dobândite ilegal vor fi confiscate, iar vinovații vor răspunde în fața legii. În locul acestora vor fi promovați judecători și procurori onești și integri. Nu există altă cale.

Independența instituțiilor de drept va fi garantată de noul președinte. Nimeni nu-și va mai permite să intervină în actul de justiție. Vom modifica Codul penal și Codul de procedură penală așa încât în cazul în care astfel de intervenții vor fi dovedite, vinovații să stea la închisoare 10-15 ani.

Potrivit prerogativelor constituționale ale președintelui, acesta are obligația să vegheze la buna funcționare a tuturor instituțiilor statului. Așa că voi face totul ca procurorii să-și facă treabă ca la carte, dar să finalizeze în timp util toate dosarele. Nu există nici un motiv, în opinia mea, ca un dosar să stea pe masa unui procuror mai mult de ani de zile sau pe masa unui judecător si mai mult.

Voi înființa pe lângă președinție o Comisie care va veghea la reforma justiție, comisie din care vor face parte, la invitația mea, experți români și europeni; întreaga activitate a acestei comisii va fi publică, iar cetățenii vor fi informați constant asupra acestei reforme.

- Ce comentarii aveți pe subiectul integrității în instituțiile de stat și lupta cu corupția, mai ales că s-a dovedit în repetate rânduri cât de inert este sistemul la schimbare și reforme?

Voi implementa Hotărârea Parlamentului privind starea de captivitate. Voi oferi și mai multă legitimitate instituției AVERTIZORULUI DE INTERGRITATE, așa încât funcționarii publici corupți nu vor mai fi în siguranță cand vor avea de gând să încalce legea.

Vom reforma ANI, vom înăspri legile și vom curăța la modul real întregul sistem de corupți și de corupție. Voi asuma o inițiativă legislativă prin care să modificăm Codul Penal și Codul de procedură penală așa încât toți cei care vor mai fura din banul public, din banii oamenilor, să facă 25 de ani de închisoare.

Vom declanșa o luptă frontală cu sistemul corupt. Nici unul dintre cei care astăzi fac ilegal miliarde pe spinarea oamenilor și a statului nu va scăpa de sanctiunile legii. Vom face dreptate tuturor și fiecăruia în parte, iar pedepsele vor fi exemplare, așa încât nimeni să nu mai îndrăznească să fure.

- Care este abordarea dumneavoastră în privința rolului pe care ar trebui să-l aibă investițiile străine în Republica Moldova, mai ales că, știm cu toții, acest lucru înseamnă noi locuri de muncă?

Investițiile străine vor veni dacă vom garanta independența justiției și edificarea statului de drept. Republica Moldova trebuie să devină foarte repede o țară sigură pentru investitori; nimeni nu va investi dacă nu va fi sigur că legile noastre îi pot apăra investiția.

Trebuie să eliberăm mediul economic de presiunea politică care se pune asupra acestuia. Trebuie eliminate monopolurile, trebuie să asigurăm un cadru legislativ prielnic pentru investiții, așa încât investitorii să fie convinși să investească în Republica Moldova.

Președintele este obligat să repună Republica Moldova pe harta economică și financiară a Europei și a intregii lumi. Voi asuma un efort diplomatic intens în acest sens și voi mobiliza resurse importante. Voi negocia acorduri comerciale esențiale, toate în favoarea Republicii Moldova.

Trebuie să accesăm finanțări importante, să avem acorduri ferme și multi-anuale cu instituții financiare mondiale și europene; doar așa investitorii vor avea încredere în noi. Exporturile pot fi crescute prin accesarea unor noi piețe de desfacere și prin dezvoltarea celor deja existente, prin semnarea de extensii a acordurilor aflate în vigoare.

Relatia foarte bună pe care o am cu România va restarta întreaga noastră expunere economică europeană, iar eu mă angajez ca în timp foarte scurt să refac reputația Moldovei în tot spațiul economic european și nu doar în Europa.

- Dezvoltarea economică rămâne o prioritate esențială pentru viitorul apropiat, iar scoaterea din colaps a economiei naționale și racordarea acesteia la contextul regional și tendințele economiei mondiale o provocare. Ce planuri aveți?

Aveți dreptate, economia noastră este în colaps, trăim doar din remitențe și din agricultura care și ea este acum la pământ.

Proiectul meu de relansare a economiei are la baza 4 piloni esențiali: susținerea și promovarea producătorilor autohtoni, dezvoltarea agriculturii și subvenționarea corectă a acesteia, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și autonomia locală extinsă.

Am declarat că îl voi desemna pe domnul Alexandru Slusari în funcția de prim-ministru, imediat după alegerile prezidențiale. Alexandru Slusari a asumat, alături de mine, refacerea și dezvoltarea economiei noastre naționale.

Trebuie să punem accent pe dezvoltarea agriculturii și a capacităților de procesare, dar în egală măsura trebuie să fim conectați la tendințele economiei globale, tendințe care arată preocupare serioasă pentru digitalizare. Trebuie să investim în capital uman de înaltă calificare și să dezvoltăm industriile creative.

Vom investi peste 3 miliarde pentru redeschiderea și retehnologizarea fabricilor care au fost privatizate pentru a oferi noi locuri de muncă și pentru a produce pentru nișe de piață care vor fi identificate în urma unui proiect național de identificare a brandului nostru de țară, din punct de vedere economic.

Trebuie să ne conectam corect și realist la cererea și oferta care astăzi definesc întreg spațiul regional și european; este corect să punem accent și să investim în zonele care pot genera produse care au căutare.

Abordările mele în ceea ce privește dezvoltarea economiei sunt realiste și programatice. Nu mai putem sări etape, trebuie să facem lucrurile cum trebuie. Sunt adeptul lucrului bine făcut. Trebuie să NU mai facem pentru o lună sau două, pentru un an sau zece, trebuie ca tot ce facem să facem bine, pentru totdeauna. Care este mesajul dumneavoastră pentru alegători, înainte de turul I al acestor alegeri prezidențiale?

În comparație cu toți ceilalți candidați, eu cer votul oamenilor pentru ceva, pentru un proiect de țară coerent, realizabil și corect pentru toți și pentru fiecare în parte. Este momentul să nu mai votăm împotriva a ceva sau cuiva, este momentul să votăm pentru ceva. Eu știu să unesc, să adun oameni și să construiesc, aceasta este esența programului și a candidaturii mele.

Iată de ce eu îi încurajez pe oameni să construim nu doar să sancționăm, să reclădim împreună MOLDOVA DE MÂINE și să o construim cu simț de răspundere. Am pus la baza acestui proiect morala, credința și aspirațiile noastre ca popor, infinită dedicație și speranță.

Am încredere maximă în înțelepciunea poporului nostru, în dorința lui de a trăi normal în propria noastră țară și în speranța că foarte curând familiile noastre se vor reuni aici, acasă, pentru totdeaună. Moldova se iubește, Moldova nu se stăpânește.

La final, vreau să spun tuturor cetățenilor Republicii Moldova să iasă la vot pe 1 noiembrie în număr cât mai mare și să acorde încrederea și votul lor echipei mele pentru că știm foarte bine ce avem de făcut și pentru că, potrivit tuturor evaluărilor sociologice, sunt singurul candidat care îl poate bate pe Igor Dodon în turul II.

Sunt convins că Moldova nu mai poate supraviețui încă patru ani avându-l ca președinte pe Igor Dodon. Iată de ce, fac apel la rațiunea și responsabilitatea fiecăruia dintre noi, acum, cu doar două săptămâni înainte de votul decisiv pentru turul II. Vă rog să aveți încredere în mine, în Alexandru Slusari și în echipa Platformei Demnitate si Adevăr. Este timpul să spunem cu toții DA MOLDOVEI DE MÂINE!


Pub