(video) Beat criță, cu o Lada, a încercat să fugă de polițiști, pe străzile din Sîngera

Urmărire pe străzile din suburbia Chișinăului. Oamenii legii au fost puși pe jar de un șofer în stare de ebrietate, care a refuzat să oprească la primele somații ale polițiștilor. Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de ieri, în Sîngera.

Ofițerii de patrulare au primit o înștiințare telefonică, precum că șoferul unui automobil de marcă ,,Lada” circulă haotic prin localitatea Sîngera. Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au somat să oprească, acesta însă a refuzat.

Potrivit poliției, șoferul, în vârstă de 41 de ani, conducea autovehiculul haotic, fiind în stare de ebrietate avansată. Aceștia s-au văzut nevoiți să -l urmărească, iar pentru oprirea lui a fost nevoie să fie blocată strada pe care se deplasa.

Bărbatul a fost încătușat și înlăturat de la volanul mașinii.

Ulterior, la Dispensarul Republican de Narcologie i-au fost prelevate probele biologice, în urma cărora s-a stabilit o concentrație de alcool de 0.90 mg/l.

La moment, șoferul este documentat pentru că se afla în stare de ebrietate avansată la volanul unei mașini, pentru acțiuni huliganice și comportament agresiv în traficul rutier.

Mai mult decât atât, Lada cu care mergea șoferul beat nu dispunea nici de revizie tehnică și nici de asigurare. Mașina a fost dusă la parcarea specială.


Pub