(video) Întoarsă municipalității în luna august, școala nr.6 a devenit un ascunziș pentru consumatorii de droguri și alcool. Ce spune Ceban

Întoarsă municipalității la mijlocul lunii august, școala nr.6 a devenit un ascunziș pentru câțiva consumatori de alcool și droguri. Problema care a apărut pe teritoriul acestei instituții a fost pusă în discuții în cadrul ședinței Primăriei de astăzi de către Ion Ceban.

„Din informațiile pe care le am, astăzi acolo este și consum de droguri și consum alcool, tutun și comportament riscant. Până pe apucăm de reparații și de restu trebuie să asigurăm. Dacă este nevoie să fie pază privată, contract până ne clarificăm noi cu lucrurile. Nu este admisibil ca în zona ceea să avem de la boschetari la copii care folosesc diferite substanțe”, a precizat primarul în cadrul ședinței Primăriei de astăzi.

Cei de la Primărie au menționat că deja a fost contractată o companie care să ofere servicii de pază privată acestei instituții.

„Săptămâna trecută, a fost făcut un demers către Ministerul de Finanțe pentru ca să aloce banii necesari. De asemenea, a fost stabilită firma privată care va oferi servicii de pază până când vor fi făcute toate procedurile pentru a asigura școala cu angajați proprii în acest sens”, a declarat Andrei Pavoloi.

Școala nr. 6 din sectorul Botanica, ce în anul 2012 a fost închisă, iar în 2017, prin decizia CMC, a fost cedată Ministerului de Interne, a fost întoarsă municipalității.


Pub