Cine este ucigașul profesorului francez: 9 persoane au fost reținute

Ancheta în cazul profesorului ucis după ce a prezentat în clasă caricaturile profetului Mahomed scoate la iveală o serie de ameninţări şi mesaje postate pe reţelele sociale care au precedat oribila crimă.

Foto: captura

Autorul, un tânar de 18 ani, a fost împuşcat de forţele de ordine, transmite tvr.ro.

Nouă persoane, printre care şi un minor, sunt reţinute şi anchetate de poliţie. Asasinatul este considerat atac terorist.

Libertatea de gândire și libertatea de exprimare au fost atinse, spune procurorul Parchetului antiterorist, care coordonează ancheta.

El a făcut un portret al atacatorului. Este vorba despre un tânăr de 18 ani, de origine cecenă, născut la Moscova, cu statut de refugiat. El nu era cunoscut pentru fapte de radicalizare, ci doar pentru fapte de drept comun.

Jean Francois Ricard, procuror: "Potrivit martorilor, în cursul după-amiezii, atacatorul s-a dus în faţa şcolii şi îi întreba pe copii să-i arate cine este profesorul care avea să-i devină victimă. (...) De menţionat că sora vitregă a atacatorului s-a alăturat în 2014 organizaţiei teroriste Stat Islamic în Siria".

Nouă persoane, printre care și un minor, persoane din anturajul atacatorului, sunt reținute și cercetate.

Poliția anchetează și posibilitatea existenței unor complici.

În mica localitate Conflans-Sainte-Honorine, o suburbie din vestul Parisului, populația este bulversată. E greu de explicat un asasinat comis cu o cruzime fără precedent.

În urmă cu câteva zile, la ora de educație civică, profesorul Samuel Paty, de 47 de ani, le-a arătat elevilor săi caricaturile profetului Mahomed, activitate care a stârnit multe comentarii și amenințări.

Președintele Emmanuel Macron a condamnat ferm atacul terorist.

Atacul s-a produs în timp ce la Paris are loc procesului complicilor teroriștilor care au comis în 2015 atentatul de la revista satirică Charlie Hebdo.


Pub